vineri, 2 mai 2014

La mulți ani, tăticule!!

Pe la 14 ani, nu-l suportam deloc. Abia așteptam să mă fac mare și să plec de acasă. Țineam un jurnal în care povesteam cum vreau să fac emisiunea Schimb de tătici. :))))))  Într-o dimineață mi-a găsit mama jurnalul care avea coperți de carte. După ce l-a citit cap-coadă ... mi l-a rupt de cap. La propriu!
A fost REVOLUȚIE în casă! Război mondial, invazia extratereștrilor! :)))

La 18 ani, visul meu măreț se îndeplinea. Plecam la facultate în Sibiu. În sfârșit scăpam!!! LIBERTATE!! INDEPENDENȚĂ!!!
Ca un tată obsesiv ce era (așa-l vedeam la vârsta aia), m-a dus pâna la Sibiu! Să vadă el unde stau, să vadă ce dulapuri am, să vadă el TOT! Ohhhhh DOAMNE!!! Vezi-ți de viață babacule!!! Lasă-mă să trăiesc!!

Apoi a plecat spre casă. În pragul ușii m-a îmbrățișat, m-a pupat și mi-a spus că de acum viața mea se va schimba. El va pune capul pe pernă liniștit în fiecare seară pentru că m-a crescut așa cum trebuie. Dacă aveam să fiu o rușine pentru el, nu va conta. El va dormi liniștit pentru că m-a crescut cum a crezut mai bine. De mine depindea de acum ce se va alege de viața mea. Din acel moment devenisem fata lu' tata. Țache a lu' tata nu mai exista.




În capul meu nu se auzea decât bla bla bla. În sfârșit puteam să merg în cluburi (până la 18 ani nu am călcat în vreun club), puteam să fac ce vreau.
Zis și făcut. La 6 a plecat tata din Sibiu, la 9 eram în club! VIAȚĂĂĂĂ!! La 10 seara dansam de se rupea podeaua sub mine. Aveam 18 ani și eram în sfârșit LIBERĂ! La 11 dansam mai ușor. La 12 deja eram acasă. Am zâmbit amar. Am pus capul pe pernă și mi-am zis: Na! Ai făcut-o și pe asta! Mulțumită?


Nu, nu eram. Atunci am înțeles de ce tata era așa de protector și de ce viața mea, care până atunci o vedeam ca pe un chin, era de fapt o viață ferită de rele și de pericole. Atunci am înțeles de ce nu aveam voie în excursii care durau 2 zile. Atunci am înțeles de ce nu mă lăsa în cluburi, de ce nu mă lăsa să lipsesc nopțile de acasă. Atunci am înțeles cât mă iubea și cât de bine m-a educat. Abia atunci am înțeles și veșnica replică: Ai să crești, ai să ai copii și ai să vezi și tu cum e!



Azi, tăticul meu împlinește 58 de ani. Atunci nu știam cum să plec mai des de acasă. Acum nu știu cum să fac să ajung mai des acasă.
Tăticule, îți scriu aceste rânduri cu lacrimi în ochi. Plâng pentru anii în care nu am știu să te apreciez. Plâng pentru că știu cât de norocoși suntem cu un tătic ca tine, cu bune și cu rele.
Tot ce-mi doresc este să te țină Dumnezeu în putere, să mă vezi așezată la casă mea și să-ți pot oferi un nepoțel. Știu că asta este dorința ta cea mai mare. Asta îmi doresc! Și-mi mai doresc să pot fi măcar pe jumătate părinte pentru copiii mei, cât ai fost tu pentru noi.



LA MULȚI ANI tăticule!! LA MULȚI, MULȚI, MULȚI ANI!!!
TE IUBIM MULT!















Un comentariu:

  1. e cu atat mai emotionant cu cat eu am inceput sa-l apreciez pe al meu cu putine luni in urma, cand, la acceasi varsta cu al tau, a fost invins de boala! iar singurele poze sunt cele facute cand eram foarte mici! atat! pfffff! sa ti-l tina Dumnezeu cat mai mult aproape! sa ti-l faca si strabunic,de ce nu?! :) la cat mai multi ani sanatosi aproape va doresc!!!

    RăspundețiȘtergere