Dacă e să mă iau după gradul de
rudenie și după arborele genealogic, vară-mea e defapt mătușă-mea, chiar dacă e
mai mică decât mine.
Se pare că familia astea a mea este super mega extra diversificată. Exact
ca mâncarea pentru bebeluși: unu-i patron, unu-i popă, unul primar, unul
manager și hop și scriitoarea. Eu nu știu ce a pălit-o, sincer! Era doxă de
carte, olimpică la toate categoriile, om de bază la emisiunea Duminica în
Familie, stewardesă care a vizitat tot mapamondul și ui’ că acuma scrie cărți! Parcă mai ieri, cu ea și frac-su,
puneam la cale planul diabolic de a o băga pe bunica în teică. Da, da! Ați
citit bine! O bunică din aia tradițională: 80-90 kg, fustă lungă, ilic din
lână, șoșoni în picioare, batic și mână de halterist. Iar noi, 3 leșinați de
copchii, juliți pe picioare de la atâția copaci escaladați, stricați la burtă
de la atâtea vișine mâncate și apă băută, plini de pișcăturile de țânțari, noi
3 să o băgăm pe bunica în teica plină cu apă (în cazul de față, o construcție dreptunghiulară din beton, înaltă de un
metru, cu o țeavă atașată și din care curgea non-top apă de izvor). când
era soarele mai aprig și ne ardea să ne udăm cu galețile în mijlocul uliței.
Ieri nu știam ce tâmpenii să mai facem, și astăzi ne minunăm pe unde ne-au
purtat pașii vieții.
Când am încetat să îmi mai petrec vacanțele de vară la țară, s-a cam rupt
și relația noastră. Raluca a început să colinde lumea, apoi s-a stabilit în București.
Eu am ajuns la Sibiu la facultate și apoi la Iași. Noroc de Facebook! Ne-am
regăsit în online și deși ne scriam doar la Paști și Crăciun, știam una despre
alta pentru că ne urmăream postările. Apropo! Raluca, vezi că și acuma îmi ești
datoare cu un sac de dulciuri, alea din avion!!!
Tot de pe Facebook am aflat că a scris și o carte! Ca o verișoară veritabilă
ce sunt, am comandat cartea. Luni am datcomanda, marți am avut cartea. [Vară-mea,
trebuie să mai lucrezi la împachetatul cărților! : ))))))]
Am desfăcut pachetul și am avut surpriza să găsesc un mesaj scris chiar de autoare
și 4 pliculețe de ceai, câte unul pentru fiecare anotimp. L-am pregătit pe cel
de iarnă și m-am apucat să răsfoiesc cartea ca să pot scrie și eu vreo 2
rânduri aici. Din răsfoit, am ajuns să o citesc, apoi să o savurez și să nu o
mai las din mână. Este 4 dimineața și am luat o pauza de la citit ca să-mi fac
un nou ceai. Povestea este care te
prinde și te ține în suspans, fără pic de pauză. De la dragoste la aventură, apoi
la crime și droguri, pentru ca în final dragostea să fie răspunsul la tot. Când zici că prinzi firul poveștii, dai pagina și lucrurile iau o întorsură de 180 de grade. Nu
vă dau prea multe informații despre carte pentru că ar fi păcat să stric
surpriza.
Aproape am terminat-o de citit. Este pur și simplu FASCINANTĂ și nu o zic că-i
scrisă de vară-mea, ci pentru că este scrisă de un adevărat scriitor.
Felicitări, draga mea! Aștept VOLUMUL II.
Pe Georgiana am
cunoscut-o acum vreo 7 ani. Abia devenisem manager la Complex Popas Păcurari și
venise cu pliante pentru o posibilă colaborare pe partea de decorațiuni. De la
colaborare la prietenie nu a fost decât un singur pas. Am ajuns sa-i organizez nunta
fratelui ei Ionuț, apoi a Andreei – sora mai mare, iar la nunta ei cu Dragoș am
făcut karaoke la lumina brichetelor. Deși au trecut anii și ei au plecat din
țară, fiind stabiliți în Londra, nu despre Geo vreau să vă povestesc, ci despre
soțul ei - Dragoș.
Vedeți voi, Dragoș
pentru mine este tipul acela de om despre care aș face un film. Nu-l cunosc
atât de bine personal, cât îl cunosc din poveștile Georgianei și vreau să vă
spun că dacă s-ar scrie cărți despre el, aș cumpăra vreo 10 și le-aș face
cadou prietenilor cu mesajul: ”Visele devin realitate atunci când CREZI și când
MUNCEȘTI pentru ele.”
Dragoș este pasionat de
gastronomie. Nu vorbesc de o pasiune de duminică, când nu ai chef să ieși din
casă și te uiți prin frigider și combini ceva de-ale gurii. Vorbesc de o
pasiune ce te face să-ți pierzi nopțile citind rețete, o pasiune care te face
să adormi cu telefonul în mână urmărind rețețe online sau cu televizorul
mergând non stop pe Paprika. Și când te gândești că începuturile preconizau o
carieră strălucită în construcții …
”Am început să gătesc
încă din adolescență, îmi găteam singur acasă. Am observat că îmi face plăcere
și mă relaxează. Mi-am dezvoltat mai mult pasiunea când am început să emigrez
și am ajuns pentru prima dată în Italia.
Cred că această pasiune mi-a fost inspirată de mama. Ea a lucrat ca chef executiv la fostul restaurant
Moldova, zic fostul pentru că nu știu dacă încă mai e. Am văzut-o cu câtă
pasiune gătește! Pentru ea bucătăria era totul și îmi plăcea ca e foarte
creativă. Mereu când o priveam cum gătește îmi ziceam că vreau să fiu bucătar!
Vreau să fiu ca mama! Însă niciodată nu am crezut că chiar voi fi ... Drumurile
vieții mele păreau a fi diferite, departe de acest domeniu”,
mi-a povestit Dragoș.
Cum a fost prima zi într-o bucătărie adevărată? L-a bușit râsul instant.
” Hahaha, o combinație
de nebunie cu stres! Dar un stres plăcut! E mare lucru să ajungi să lucrezi într-un
domeniu care îți face plăcere. Chiar dacă sunt zile foarte grele, treci peste
ele cu plăcere. Nu am început direct ca Chef, am luat-o de la zero, mai ales că
aveam ani de zile în spate pe care-i lucrasem în domeniul construcțiilor.”
Odată mutat în Anglia, a reușit să-și găsească
de muncă printr-o prietenă dragă lor din România.
”Cunoscând
foarte mulți oameni, din discuții cu soția mea, prietena noastră ne-a pus în
legătură cu niște oameni extraordinari, români mutați și ei în Anglia, care
cunoșteau pe cineva care activa deja într-un restaurant și mă puteau ajuta
pentru că aveau nevoie de oameni în bucătărie. Am luat legătura cu băiatul
respectiv, un om foarte cald cu care ulterior ne-am împrietenit. Am început să
lucrez la vase, după care am fost promovat pe middle section după aproximativ 1
săptămână, urmând mai apoi să fiu promovat pe final section după 2 săptămâni.
Dupa alte 2 săptămâni pe final section am fost trecut la gătit. Am fost ajutat foarte
mult de head cheful de la vreme respectivă, Alex.”
L-am rugat pe Dragoș să-mi descrie din punctul lui de
vedere, cum a fost primul eșec, dar și primul succes în bucătărie.
”Primul
eșec în bucătarie a adus cu el foarte mult stres. Am ars 20 kg de sos! Pffuu !!!
Iar primul succes eu îl consider momentul când am primit primul feedback
pozitiv din partea unui client care a fost adus de către manager în bucătărie și mi-a zis “mulțumesc”. Mi-a crescut inima ca pâinea și m-a facut să îmi
doresc mai mult decât ceea ce fac acum în bucătăria unde lucrez.”
Cine este astăzi Dragoș și cine va fi
peste 10 ani?
”Sunt Dragoș un om
simplu și modest, căsătorit cu cea mai minunată femeie din univers! Aspir la un
viitor cu 3 copii (Alexandru George, Robert George și Rebeca Maria) și la un
viitor într-o bucătarie mai mare și mai vastă în poziția de executive chef!
Peste 10 ani, voi fi același Dragoș, un om modest cu bun simț și carismă, dar
în același timp serios cu ceea ce face. Mi-a fost foarte greu până am ajuns
aici. Am lucrat în diverse domenii, însă nu îmi pare rău că le-am făcut!”
Sacrificiile
lasă cicatrici
”Am
plecat din țară pentru prima dată în Italia, la vârsta de 21 ani. Am ajuns prin
Sicilia, iar acolo lucram timp de 18 ore în care aveam 3 job-uri (lucram
într-un service auto, într-o parcare de mașini și ospătar într-o pizzerie).
Acolo, să mă pot hrăni aș putea spune că găteam din nimic :)). A fost o
experiență teribilă! Am lucrat timp de 6 luni în Sicilia, totul luând sfârșit
cu amenințări grave fiind la un pas de moarte, dar este un episod din viața mea
pe care vreau să-l uit!
Am
revenit în România, după care m-am întors în Italia după aproximativ 5
luni. Am început în Verona, după ce am colindat majoritatea Italiei. Lucram în
construcții, mai exact făceam camere sterilizate (camere albe). De acolo am
ajuns în Franța și mai apoi munca m-a dus în Praga. Am lucrat timp de 6 ani în
domeniul acesta. M-am întors iar acasă, perioadă în care am cunoscut-o și pe
Georgiana. Am rezistat acasă doar 6 luni de zile. Oricât aș fi dorit să rămân
și să realizez ceva, era imposibil. După
ce am lucrat ca ospătar timp de 6 luni, am luat iar la drumul străinătății și
m-am oprit în Suedia. Faptul că am călătorit atât de mult singur, am fost
oarecum forțat să îmi gătesc, dar nu numai mie ci și colegilor mei de
apartament. Făceam totul din plăcere, mai ales că mă relaxa. Îmi plăcea să
calculez mâncarea pe săptămână, să organizez și să gătesc în așa fel încât să
nu risipim bani. Primeam complimente din partea colegilor și nu se supărau că
poate uneori experimentam.”
Astăzi Dragoș este Head
Chef și se visează în propriul lui restaurant. Râde când îmi spune că are idei pe care trebuie să și le scoată din cap. Știe că mai are multe de învățat, dar sub îndrumarea unui maestru, este convins că pasiunea îl va duce în punctul de a-și depăși profesorul.
”Tot
ce aveam nevoie era de ocazia de a lucra într-o bucătarie! Nu simt că arăt tot
ce pot în momentul ăsta pentru că sunt rețetare de respectat, dar îmi mai pun
amprenta din când în când pe câte un preparat și schimbarea este foarte bine
primită atât de către clienți cât și de cei din conducere! Este un început. Aspir la o bucătărie mai mare, mai vastă, unde
îmi pot pune amprenta mai mult decât o fac acum! Însă e un început, un început
care promite multe.”
Și vine ziua când te îndrăgostești ca orice fată deșteaptă, ca proasta! Și
pui suflet cu patos. Îți spui noaptea când pui capul pe pernă că de asta nu s-a
legat nimic cu niciunul. Trebuia să vină el, the one.
Și vă începeți povestea de dragoste. La început timid, feriți de ochii
lumii. Apoi ușor, ușor vă afișați. Poze împreună pe Facebook, un check-in la
munte, unul la mare, apoi te prezintă familiei (soției și copiilor – hahahaha – ce-mi
plac glumele mele!!). Începeți să vorbiți de viitor. Cât de frumos va fi să
fiți voi doi, să vă construiți o căsuță, o familie, să-i faci o fetiță. WOA!!!
Să-i faci o fetiță? Te va ține toată viața în puf (puf o palmă, puf un pumn –
dar astea le afli mai târziu), va munci pentru fetele lui tata până la ultima
răsuflare. Îți va face cadouri, flori oferite lunar în ziua aniversării voastre,
excursii surprize, parfumuri ... practic te cumpără, dar tu nu vezi. Ești fata
deșteaptă îndrăgostită ca proasta!
Și vine ziua în care te cere. Spectaculos, nu așa ca orice țăran! Și spui
DA. Și începi să organizezi nunta chiar dacă ai inima strânsă că familia ta a
realizat ce nemernic este și nu-l acceptă, dar își mușcă limba. Dacă tu ești
fericită, sunt și ei. Și vine ziua în care devii doamnă, devii a lui. Oficial
cu acte.
Și începe distracția! Pentru început mici șicane. ”De ce îți dă ăla like pe
Facebook? De ce nu-ți mai dă ăla like pe Facebook? Ai alt cont?” Tu, fată
deșteaptă, îndrăgostită ca proasta, pui totul pe seama iubirii nemăsurate pe
care ți-o poartă. E gelos, mititelul! Ce frumos!
Apoi încep jignirile: ba ești multă (adică balenă), ba ești proastă, ba
să-ți tacă fleanca aia cretină. Iubi devine fă, păpușă devine ”în morții
mă-tii”, prințesă devine curvă și tot așa. Ușor, ușor începi să te trezești din
basmul tău cu prinți și prințese și vezi adevărata față a porcului prințului.
Urmează prima bruscare, cu reacții imediate de regrete neimaginabile. Teatru
ieftin cu trântit pe jos, plânsete, bocete, dat pumni în cap, vai cum a putut!
Plecăciuni, mătănii, pupat picioare și cerut iertare în genunchi. Deja nu mai
simți nimic. Totul în tine a murit de la prima bruscare. Dar ai stat! Ca proasta!
Sursă foto: csi.ro
Apoi vin episoadele de violență mai accentuată, amenințări cu moartea dacă
îl părăsești, tentative de suicid teatral. Deja te-ai trezit din basm și-ți dai
seama că ești într-un film foarte prost, ce se transformă din dramă în groază.
Gata! Divorțezi!
Ți se întimpărește în minte ca o idee obsesivă. Trebuie
să scapi de monstru, dar stai! Vin sărbătorile. După sărbători, bagi actele de
divorț. Cum să mergi la părinți de Crăciun și să le spui că divorțezi!?
Ferească!!
De sărbători, îți face o surpriză și-ți spune că a luat
bilete în vară pentru Dubai. Te gândești că poate chiar îi pare rău și încearcă
cum știe el să-ți ceară scuze. Îi mai dai o șansă. Mergeți în Dubai. Prima zi
de vis, a doua zi ești iar vacă. A treia zi se chinuie să împace prințesa, a
patra zi, ești doar o tâmpită care nu știe să-l aprecieze și noroc că te-a luat
el, că altfel nu te lua nici dracu! Ajungi acasă cu haine frumoase, parfumuri,
cu pupat de mână și vreo 3 vânătâi suvenir.
Sursă foto: csi.ro
Gata! Divorțezi!
Afli că ești gravidă. Unde să te duci? Cum să pleci cu un
copil singură pe drumuri. Ce vor zice părinții, ce vor zice vecinii? Poate că
acest copil este șansa de care aveați nevoie să fiți familia la care ai visat. Îi
spui că aștepți un copil. Se bucură fals. Îi dai vestea de față cu familia și
trebuie să joace teatru. A doua zi ți-o retează: ”Ce vacă ești acum? Să vezi
cât te faci după!”
Și te faci vacă, te faci balenă, te faci muuuuultă deși tu
te chinui să faci foamea. Dar bebe cere, are nevoie de tine complet. Și porcul
prințul își trage amantă. Tu nu mai prezinți niciun interes decât faptul că-i
oferi statutul social de bărbat însurat și familist convins în fața celorlalți.
Îți spui că este doar vina ta. Dacă nu te îngrășai așa de tare ... Dar afli mai
tâziu că porcul prințul avea amanta dinainte să faceți nunta! Avea
nevoie de scuze!
Pot continua basmul ăsta prost până mâine!
De la ce m-am luat? De la un telefon primit zilele
trecute:
-Găbița, ajută-ne te rugăm că nu mai știm la
cine să apelăm.
Dă-ne numărul de
telefon al avocatului tău. Este vorba se sora lui Andrei. Este pentru prima
dată când lucrurile au degenerat și s-a dus să o ia din casă până nu o calcă în
picioare și pe ea și pe copil. Au venit în țară pentru sărbători și nu mai vrem
să o lăsăm să plece cu el! Ne este frică
că o prostește iar și în Italia nu o putem ajuta, nu putem avea grijă de ea și bebe.
Avem nevoie să știm ce putem face legal să-l împiedicăm pe el.
Dragă mămică, sleită de puteri și fizic și psihic, te
înțeleg perfect. Abuzul verbal este tot abuz. De cel fizic nu îți mai spun! Te
face la psihic până te controlează. Îți știrbește încrederea în tine, până
ajungi să crezi și tu că ești un nimic și nu valorezi 2 bani. Stai să iei și
bătaie. De rușine, de gura lumii și a familiei. Înduri... Poate scapi azi cu o
bătaie soră cu moartea, dar mâine nu-ți promit că vei fi la fel de norocoasă.
Tu n-ai decât să stai dacă-ți este frică, dar de ce-ți CONDAMNI COPILUL?!? Ce
vină are micuțul că a venit pe lume? NU a cerut el. Tu l-ai adus și tu ești
responsabilă pentru el. Nu tac-su, nu gura lumii, nu vecinii sau prietenii. Cu
ce drept condamni acel suflet la o viață traumatizantă și toxică? Ce să vadă? Ce să
învețe? Cum tati o bate pe mami? Cum tati o jignește pe mami? Cum tati azi dă
cu mami de pereți și mâine îl bate și pe el cu cureau?
TREZEȘTE-TE!!!! Cum adică nu ai unde să te duci? Sunt
atâtea centre care ajută femeile maltratate, este familia care îți este alături
indiferent de situație. Ai acel suflețel de câteva luni a cărui viață depinde
de tine! Ce faci dacă mâine te omoară? Te răsucești în mormânt că rămâne EL să-l
crească, îți spun eu! Defapt nu rămâne nici el că ajunge în pușcărie. Și
atunci? La cine ajunge cel mic? Dacă ai noroc să ai părinți, va deveni
subiectul unui război între părinții lui și ai tăi. Dacă nu, la orfelinat cu
el! Hai! Mai stai să-ți mai dea un pumn. Doar ești învățată iar vânătăile trec
cu fond de ten.
Draga mea,
viața este atât de frumoasă când îndepărtezi toți oamenii negativi din viața
ta, chiar dacă este vorba inclusiv de tatăl copilului tău. Ai să vezi cu câtă
dragoste va crește! Nu-i va lipsi nimic, pentru că Dumnezeu le așează atât de
frumos, încât nu te va lăsa. Te vei liniști, te vei bucura de o cafea aromată
în timp ce-ți vei privi îngerașul cum doarme în siguranță. Încet îți vei recăpăta
încrederea în tine și vei conștientiza că ești un om minunat, care a avut doar
ghinion.
Primul pas pe care trebuie să-l faci, este să
conștientizezi că situația nu se va schimba, ci din contră mai tare va
degenera. Iubirea nu înseamnă suferință, lacrimi, violență sau abuz! Iubirea
înseamnă liniște, încredere, protecție, fericire, râsete. Dacă nu simți așa
ceva lângă omul tău, PLEACĂ!
Fii curajoasă! Nu ești nici singură, nici singura. Nu sta
până când moartea vă va despărți pentru că este o chestiune de timp. Nu mai
este vorba de tine. Este vorba de copilul tău, iar ca puiului să-i fie bine,
trebuie să-ți fie ție bine. TU EȘTI CEA MAI IMPORTANTĂ! DA! Tu ești pe primul
loc. Dacă tu te îmbolnăvești cine are grijă de cel mic? Dacă bebe pățește ceva
și tu nu ești în stare să ai grijă de el, ce se întâmplă? TU TREBUIE SĂ FII
BINE PRIMA!
Iar vouă care vă flutură iepurașii, stolurile de
păsărele, fluturași și molii prin stomac, uitați-vă de 100 de ori la filmulețul
de mai jos. Până nu aveți independeță financiară, nu vă măritați!! Acum, nici
prea multă independență financiară nu e prea bună, că atrageți curvele
masculine dornice să fie întreținute. Vreo 2 cunosc doar eu! 😉
Eu sunt un om foarte lipicios. Îmi place să am prieteni, să socializez, să
ies, să povestesc, să călătoresc, să fiu mereu înconjurată de oameni. Probabil
că și de asta ador ceea ce fac. În fiecare zi întâlnesc oameni și mă fascinează
să văd cum îmi modific starea sau atitudinea în funcție de fiecare client. Cu
unii pot să râd și să glumesc, cu alții trebuie să fiu sobră, cu unii abia
dacă-i scoți din ale lor, iar cu alții nu pot interacționa nicicum.
Așa sunt și în relațiile cu prietenii mei. Cu unii împărtășesc absolut tot,
cu alții abia schimb două vorbe, iar cu alții vorbesc de Paști și de Crăciun. Azi
am ajuns la concluzia că am făcut o MARE GREȘEALĂ!
Vedeți voi, eu sunt genul de om căruia îi place să împărtășească și rele și
bune. Dacă am un eveniment fericit în viața mea, îți povestesc. Dacă mi se
întâmplă ceva rău, îți povestesc. Așa sunt construită. Îmi place să te invit la
mine la o cafea, la masă, dacă plec într-o excursie de zi, te sun să te invit
sau să-mi ofer ajutorul necondiționat. Așa am crezut că fac prietenii.
Astăzi când stăteam cu mama la cafea, vorbele ei m-au trezit la realitate.
-Încetează
să mai tragi de așa zisele tale prietenii. Înțelege pentru
totdeauna că nu toți sunt ca tine! Tu îi chemi peste tot,
îi chemi la tine, îi chemi în parc, îi chemi la masă, îi chemi în excursii și
vacanțe. Tragi de ei și? Cine te cheamă pe tine? Cine te-a invitat toată vara
asta la un suc? Cine te-a invitat la un grătar? Câți te-au întrebat de
sănătate? Tu nu vezi că pe cine consideri tu prieten,
-Ai timp să treci pe la mine pe la studio?
Vreau să-ți arăt ceva fain tare cam într-o oră. Ajungi?
-Ajung, ajung că am treabă prin zona
tribunalului și mi-am luat liber special pentru asta.
Deja
mă gândem că mă cheamă să-mi arate vreun decor deosebit de Crăciun. Când am ajuns la el, mă pune să-l mai aștept puțin că s-a
decalat cu niște comenzi. Numai bine mă plimb puțin prin studioul lui.
******
Anul acesta fiul meu a împlinit 2 anișori și la câteva
zile distanță, eu 35. De ziua lui am petrecut cu o gașcă faină, oameni dragi
tare, tare sufletului nostru. S-a lăsat cu joacă, râsete, pizza, torturi,
coifuri, bătaie pe jucării și o chinuială fantastică să reușim să facem o mână
de copii să stea la pozat.
De ziua mea în schimb, mi-am dorit cât
mai multă intimitate. Mi-am dorit să petrec timp de calitate doar cu familia
mea. Cum frate-miu & company erau la Brașov, mi-am organizat ziua cu
moțoțicu, mami meu și nelipsita Dodolina.
L-am sunat pe George, l-am rugat să-și facă timp și pentru noi în agenda
lui aglomerată și să ne facă o ședință foto aniversară. Așa se face că ziua mea
de naștere am petrecut-o pe malului Ciricului, cărând baloane, făcând mușchi cu
un tort de vreo 2 kilograme pe care-l mutam de pe o mână pe alta, strigând mereu
după Dodo și spunând din 2 în 2 minute – ”Mami, ai grijă la băiat!”, ”Ah! Grijă
mare!”, ”Ține-l de mânuță!”, ”Vezi să nu cadă!”, ”Pui, zâmbește!” -și strâmbându-mă la copil să-l fac să râdă de
cred că și acum am maxilarul dislocat.
Voi știți ce greu e să organizezi o ședință foto în natură?!? Numai căratul
materialului decorativ îți ia 2 ore.
- Vino
în Metalurgie să le iei. Cifra 2 este cadou pentru ștrumful tău din partea
noastră.
Sună la cofetărie, trimite poze, negociază, stabilește ora când să ridici tortul, alege locația pentru ședința foto aproape de cofetărie că s-au anunțat
40 de grade și vrei să mai ajungi cu ceva aluat la pozat și nu cu o chestie
care arată ca înghețata topită. Apropo, mulțumesc din suflet Cofetăriei Marabou. Tortul a fost EXCEPȚIONAL atât ca și design, cât și gust. Cine mă
cunoaște, știe că la așa ceva și mai ales când vine vorba de copilul meu, sunt
SUPER CHISATĂ și țin să iasă IMPECABIL. Jos pălăria pentru dumneavoastră.
Buuuuun. Luat tort, fugit după baloane. Băgat Mircea baloanele în mașină. Eu
și tirul de la Coca Cola ce mai întorceam privirile oamenilor de pe stradă.
Ajungem la destinație, eu cărat toate cele, moțoțicu pus pe plâns că nu
vrea baloane.
-Ia
mami măcar unul în mână! Nu-ți face nimic!
-Nu,
nu, nu. Nu pace, nu veau.
Și dă-i bocete, frateeeee!
Ajunge după noi și George împreună cu un coleg. Îl ia pe moțoțicul meu de
mână și parcă s-a rotit pământul cu 180 de grade, că puiul meu s-a înseninat
imediat. Și au început ei să discute ca băieții, să povestească de fotbal și
mașini, să râdă unul la altul iar rezultatul îl vedeți în poze.
Toate bune și frumoase până am scos tortul din cutie. Mai prinde-l la
poze dacă poți. Noi zâmbeam la aparat, el să devoreze turta dulce. Într-un
final ne-am lăsat păgubași, i-am dat liber la tort și...
******
Ieri dimineață mă sună George:
-Ai
timp să treci pe la mine pe la studio? Vreau să-ți arăt ceva fain tare cam
într-o oră. Ajungi?
-Ajung,
ajung că am treabă prin zona tribunalului și mi-am luat liber special pentru
asta.
Deja mă gândem că mă cheamă să-mi arate vreun decor deosebit de Crăciun. Când
am ajuns la el, mă pune să-l mai aștept puțin că s-a decalat cu niște comenzi.
Apare într-un final cu cel mai minunat și deosebit album foto: cel de la
ședința foto cu moțoțicul meu modelul principal.
Îți mulțumim, George! Îți mulțumim de 1.000 de ori!
