Milk&Memories - Atunci când laptele matern devine bijuterie

Când vine vorba de copilul meu, totul este posibil și totul trebuie să fie special. Dar nu special că este copilul meu, ci acel special, special care este cu adevărat special.

Robi, sau Moțoțicu cum îl alint și cum îl știu toți cei dragi nouă, este un copil extraordinar și unic. Este iubit până la Dumnezeu și înapoi și adorat de nu vă pot descrie în cuvinte. Cine îl întâlnește îl adoră pe loc, iar acest lucru îl poate confirma oricine mi-a cunoscut băiatul până acum. Este o binecuvântare și dacă astăzi trăiesc, trăiesc mulțumită lui.

Mi-a salvat viața de două ori, m-a scos din depresii crunte cărora nu le-au putut pune capăt nici ședințele de terapie, nici psihologii și nici măcar ședințele de hipnoză. Când era în burtică la mine și avea 4 luni, am supraviețuit amândoi unei tentative de omor, iar la 7 luni de sarcină a supraviețuit unor evenimente violente ce puteau duce la o naștere spontană. Atunci când a venit pe lumea am rezistat unui travaliu de 32 de ore, nașterea fiind la limită. Am petrecut primul lui an de viață nedespărțit 24 de ore din 24. I-am imortalizat cele mai importante momente din viață și așa se face că am albume foto cu peste 600 de poze în care el apare mâncând prima dată, văzând ploaia și zăpada pentru prima dată, când s-a văzut pentru prima oară în oglindă, când a făcut primii pași, primele cuvinte și tot așa. Are un cufăr unde sunt toate lucrușoarele lui, atât de importante pentru mine și pe care i-l voi face cadou la momentul potrivit.

Acum dacă ați înțeles cât de special este acest copil, veți înțelege și cât se special este colierul despre care o să vă povestesc. Mai întâi vă spun povestea celei care l-a creat, ca apoi să vă spun despre cel mai de preț lucru pe care-l am.

Pe Andreea am cunoscut-o din întâmplare pe Facebook. Cum sunt pe mai toate grupurile posibile și imposibile cu și despre mămici, mi-a apărut într-o zi una din postările ei. Andreea FACE BIJUTERII din argint și argint suflat cu aur DIN LAPTE MATERN! Ați citit bine! LAPTE MATERN! Am citit de două ori prima dată, că am zis că nu văd bine. I-am luat pagina de Facebook la analizat, apoi site-ul și în final pe ea în persoană. Norocul a făcut ca ea să fie din Iași, așa că de la câteva discuții online, ne-am mutat imediat la discuții offline, și unde în altă parte dacă nu la Complex Popas Păcurari?

Ideea de a avea ceva atât de special a venit după o reușită personală pe care doar mămicile o pot înțelege. Am rugat-o să accepte să scriu despre pasiunea ei, așa că voi reda mai jos cuvintele ei.

"Ideea de a avea o bijuterie mi-a venit când pompam laptele pentru a-mi hrăni cel de-al doilea copil. Avea 4 luni pe atunci și mânca lapte matern mai mult la biberon. M-am "luptat" mult să alăptez. Nașterea în pandemie și restricțiile care ne-au ținut numai în casă, mi-au accentuat aceasta luptă și alăptarea nu a decurs cum mă așteptam. Am avut multe sesiuni cu plâns și eu și bebe, dar nu am renunțat. Acum iubește sânul mai mult decât orice altceva și e magic sentimentul ăsta, zău!!! Și pentru această victorie a mea am simțit că trebuie să mă răsplatesc.”

Dorința ei a fost cu atât mai mare cu cât la primul copil, din neștiință, sau prea puțină informare, a alăptat doar 5 luni. La cel de-al doilea copil, se mândrește cu aproape 1 an și 5 luni de alăptat, "and counting".

”Când am aflat de pe internet că pot avea și o bijuterie cu prețioasele momente, am zis că trebuie s-o am! Numai că listele de așteptare erau mult prea lungi peste tot și prea puține creatoare de aceste amintiri neprețuite. Faptul că alăptam, mi-a permis să am lapte matern mereu la îndemână, să pot exersa în creearea bijuteriilor și minimele cunoștinte în chimie m-au ajutat în tehnica conservării laptelui pe termen lung. Împreună cu cele mai magice prafuri pentru finețe, am reușit!”

Ochii îi strălucesc când o întreb de bijuteria ei de suflet. Nu a fost cea mai reușită, dar este cea mai specială și cea mai de preț din întreaga ei colecție - un inel tip coroană. ”Am avut multe nopți nedormite în căutare de soluții perfect, pentru că nimeni nu m-a ajutat. Am pierdut multe zile cu soare în casă, stând și exersând să iasă cât mai perfect. Numai cine face un lucru hand-made știe cât este de muncă, câtă răbdare ai nevoie și ce sacrifii implică.”

Și-a creat pagina de facebook -  Milk&Memories - bijuterii cu lapte dar nu în ideea de a vinde, ci de a avea o amintire și pentru a le arăta copiilor ei peste ani ce a reușit să creeze.  Imensă i-a fost mirarea când într-o zi s-a trezit cu un mesaj de la o altă mămică din Iași, care i-a făcut o primă comandă.

”Nici nu știu cum de m-a găsit căci nu îmi făcusem reclamă nicăieri. Nu îmi venea să cred! Adică cuiva îi plăcea ce am reușit eu să fac??!! Nu îmi mai încăpeam în piele de bucurie. Abia apoi i-am spus și soțului, care s-a strâmbat când a auzit. Pe măsură ce începeam să creez și să-mi iasă bijuterii din ce în ce mai frumoase, a devenit fanul nr 1. al bijuteriilor, unoeri fiind mai entuziasmat și decât mine.”

A bifat un an de încercări, cu reușite și mici eșecuri. A creat bijuterii perfecte și bijuterii pe care le-a făcut și refăcut până au ieșit perfecte.

Cel mai important ingredient de care a avut nevoie a fost răbdarea și abia apoi cei 5-20 de ml de lapte matern necesari de la fiecare mămică care își dorește o bijuterie cât pentru o viață. Termenul de finalizare a unei comenzi este între 4 și 6 săptămâni, iar clientul primește fotografii pe tot parcursul procesului de producție. Exact așa am primit și eu, doar că din păcate, am descoperit-o pe Andreea prea târziu. Lapte matern nu am avut de unde, în schimb mi-a oferit o alternativă grozavă: o bijuterie creată cu fire de păr din moțul Moțoțicului. 

Cum nu-mi place deloc ”galbenul”, mi-am ales un model de pandantiv din argint, ne-am sfătuit împreună cum să așeze firele de păr, ce să scrie pe pandantiv, iar pe spate mi-am dorit să apărem noi, cei trei fantastici: Robi, bunica și eu.

În ziua când mi-a adus comanda, Andreea a făcut un gest extraordinar. Mi-a înmânat două cutiuțe ambalate superb (am fost prea entuziasmată ca să le fac poze înainte) și mi-a spus că are o mică surpriză pentru mine.

”Mi-ai spus povestea ta și am înțeles cât de importantă este mama pentru tine și Moțoțic, așa că i-am făcut și ei un pandantiv suflat cu aur. Pe spatele pandantivului ești tu și Moțoțicu, pentru că sunt sigură că și voi sunteți la fel de importanți pentru ea.”

Nu mai am cuvinte să-i mulțumesc pentru aceste daruri unice. Mi-a desenat inclusiv vârtejul și modul cum îmi aranjez părul. Atât eu cât și mama purtăm medalioanele non-stop pentru că știm că indiferent pe unde ajungem, Moțoțicu va fi mereu cu noi.

         Dacă mai aveți alte curiozități, veți găsi cu siguranță AICI. Dacă vreți să faceți un cadou unic, pe Andreea o găsiți AICI. Iar dacă știți domni care sunt în pană de idei când vine vorba de soțiile lor, proaspăt mămici, spuneți-le să arunce un ochi AICI. Prețurile variază de la 160-310 lei pentru bijuteriile din argint și ajung până la 400-600 de lei la cele cu aur. Un preț prea mic și prea modic pentru un asemenea cadou.

Andreea ești pur și simplu EXTRAORDINARĂ!

 

 

 

 

 

Read More

Amintiri În.Creion

 

“- Auzi, tu îți mai aduci aminte cum ne-am cunoscut noi? O întreb pe Roxana zilele trecute când ne-am întâlnit la o cafea. Simt că o știu de o viață, deși habar nu am când și cum ne-am cunoscut.

- Bineînțeles! A fost cu siguranță la nunta lui Coteanu. Apoi ne-am mai întâlnit să discutăm de nunta mea. Între timp am fost la nunta ta și tot așa.”

Deși nu ne-am întâlnit extrem de des, am știut mereu una de alta. Bucurii și supărări, le-am împărtășit pe toate. Ceea ce nu mi-a spus însă Roxana, este că ea are un talent extraordinar pe care a decis să-l scoată la lumină abia anul trecut în luna Octombrie.

În.Creion a luat naștere din dorința ei de a produce o schimbare în viața ei. A fost acea pasiune care o măcina pe interior și care se cerea la lumină. Simțea că ușor, ușor se stinge din punct de vedere profesional și plafonarea avea să-și pună mai mult accentul pe viața ei. Profesia ei de inginer peisagist pentru care își dedicase mai bine de 11 ani din viață studiilor și practicii, intrase într-o pauză necerută din cauza situației create de CoVid. Deși timpul îi era ocupat și de micuța ei fetiță energică, seara când punea capul pernă, simțea că este incompletă și că-i lipsește ceva.

”Așa că într-o dimineață m-am trezit, mi-am făcut cafeaua, am pus mâna pe hârtie, pe creion și am început să conturez. Și am conturat ore întregi până finalul a fost ceea ce-mi doream. A fost un tablou 3 în 1 cu fetița mea. Atunci am realizat că vreau să desenez În.Creion”, mi-a spus Roxana când am întrebat-o de unde și până unde desenează ea.

Am fost fascinată de cum a evoluat în câteva săptămâni, așa că am rugat-o să-mi facă un tablou în creion după poza mea de suflet. Avea să fie cadoul perfect pentru mama mea de Crăciun. Zis și făcut! I-am trimis poza care nu era la o calitatea tocmai excelentă, dar rezultatul final a fost mai mult decât mă puteam aștepta. I-am și dat mesaj imediat ce mama a desfăcut cadoul de Crăciun și mai că a început să plângă.

 

 

          

        Zilele trecute am rugat-o să-mi mai facă un tablou, fiind ziua de naștere a șefilor mei. Vă las să vă convingeți singuri de talentul Roxanei.

 

          Pe 26 Ianuarie a fost și ziua de naștere a Roxanei. Mi-am propus să-i ofer în dar acest text, dar cum omul petrece 3 zile și 3 nopți, este bine venit cadoul și mai târziu. Am simțit totuși că vreau să aflu mai multe despre pasiunea ei, așa că, la cafea, am început să o interoghez: când și-a descoperit pasiunea, care a fost primul desen, cât îi ia să realizeze un tablou, cel mai special desen, cea mai complicată comandă și tot așa.

”De mică am desenat. Mai bine spus mâzgălit până a intervenit mama și mi-a arătat cum să desenez oameni din triunghiuri. (Râde de numa’, numa’). Cred că aveam sub 6 ani pentru că țin minte că mergeam la grădiniță. Ulterior, cam pe la vârsta de 6-7 ani, mi-a arătat cum să desenez un măr. De unde încep, cum țin creionul, cum apăs sau mai bine spus, să nu apăs, cum fac umbre și lumini. Am fost foarte încântată. A descoperit învățătoarea ce pot să fac și era foarte mândră de mine. Mă lăuda la toți învățătorii. Prin clasa a III-a adusese profesorul de desen din generală ca să ne explice câteva noțiuni de pictură. A fost wow!”

Îmi povestea cu atâta patos de mai avea puțin și îi ieșea inima din piept. A mai luat o gură de cafea și a continuat. ”Îmi pare rău că nu-mi mai aduc aminte care a fost primul desen făcut, dar îți spun care a fost primul portret. În clasa a V-a îl aveam ca profesor de arte plastice chiar pe acel profesor adus de doamna învățătoare în clasa a III-a. Profesorul mi-a explicat cum să iau proporțiile corect, ce înseamnă fizionomia feței, absolut tot ce puteam să înțeleg la acea vârsta mi-a explicat cu drag. Mi-am făcut autoportretul în acuarele. A fost așa de reușit, încât a fost luat și expus pe holul școlii ... și dus a fost.”

Mai schimbăm câteva vorbe despre copii, despre perioada grea prin care trecem din cauza situației mondiale, despre cât de dor ne este de o vacanță și aduc iar vorba de desenele ei. Aflu că îi ia minim 10 ore să facă un desen cu două personaje, dacă nu chiar mai mult. ”Acest minim de 10 ore nu îl fac într-o singură zi. Le împart pe 2 sau 3 zile chiar pentru că obosesc și am nevoie să îmi odihnesc ochii și spatele. Iar o pauză mă ajută să văd ulterior zonele ce au nevoie de îmbunătățiri.

Mi s-a părut extraordinară ideea de a avea un tablou 3 în 1 cu fetița ei și am întrebat-o despre ce este vorba. Răspunsul a venit cu o strălucire aparte în ochi. ”Cel mai special desen! L-am făcut la sfârșit de octombrie 2020. A fost după o pauză de desen de 5 ani. Nu mai spun de stresul din ultimul an. Chiar aveam nevoie să redevin eu! Am un minunat copilaș, o fetiță, și tare am vrut să fac o amintire specială cu ea. Nu mă puteam decide ce poze să aleg cu ea și astfel am ales câte o poză de la fiecare aniversare - nou născut, un an și doi ani. A ieșit minunat chiar dacă se vedea pauza de 5 ani în desen, dar nu mai conta! A avut un impact foarte mare și asupra prietenilor și a comunității de mame din care fac parte. M-am simțit minunat când l-am terminat și mă simt minunat când îl privesc!”

De la un desen, Roxana a început să aibă câte o comandă pe săptămână, apoi câte 2, 3 pentru ca acum să facă față cu greu solicitărilor. Vestea că este talentată s-a dus atât de repede încât are solicitări inclusiv să facă modele de tatuaje.

Întâlnirea noastră la cafea s-a terminat cu telefoanele zbârnâind și la mine și la ea: ”Voi două ați uitat că aveți copii acasă?” : )))))

A rămas să ne revedem la un vin fiert ca să știm o treabă. Până atunci, eu știu ce cadou memorabil îi voi face copilul meu la următoarea aniversare: un tablou 3 în 1.

Pe Roxana o găsiți și AICI, iar În.Creion AICI. Dacă vă doriți cu adevărat un cadou unicat, atunci apelați cu toată încrederea.

Read More

S-a apucat vară-mea de scris cărți

 

Dacă e să mă iau după gradul de rudenie și după arborele genealogic, vară-mea e defapt mătușă-mea, chiar dacă e mai mică decât mine.

Se pare că familia astea a mea este super mega extra diversificată. Exact ca mâncarea pentru bebeluși: unu-i patron, unu-i popă, unul primar, unul manager și hop și scriitoarea. Eu nu știu ce a pălit-o, sincer! Era doxă de carte, olimpică la toate categoriile, om de bază la emisiunea Duminica în Familie, stewardesă care a vizitat tot mapamondul și ui’ că acuma scrie cărți! Parcă mai ieri, cu ea și frac-su, puneam la cale planul diabolic de a o băga pe bunica în teică. Da, da! Ați citit bine! O bunică din aia tradițională: 80-90 kg, fustă lungă, ilic din lână, șoșoni în picioare, batic și mână de halterist. Iar noi, 3 leșinați de copchii, juliți pe picioare de la atâția copaci escaladați, stricați la burtă de la atâtea vișine mâncate și apă băută, plini de pișcăturile de țânțari, noi 3 să o băgăm pe bunica în teica plină cu apă (în cazul de față, o construcție dreptunghiulară din beton, înaltă de un metru, cu o țeavă atașată și din care curgea non-top apă de izvor). când era soarele mai aprig și ne ardea să ne udăm cu galețile în mijlocul uliței.  

Ieri nu știam ce tâmpenii să mai facem, și astăzi ne minunăm pe unde ne-au purtat pașii vieții.

Când am încetat să îmi mai petrec vacanțele de vară la țară, s-a cam rupt și relația noastră. Raluca a început să colinde lumea, apoi s-a stabilit în București. Eu am ajuns la Sibiu la facultate și apoi la Iași. Noroc de Facebook! Ne-am regăsit în online și deși ne scriam doar la Paști și Crăciun, știam una despre alta pentru că ne urmăream postările. Apropo! Raluca, vezi că și acuma îmi ești datoare cu un sac de dulciuri, alea din avion!!!

Tot de pe Facebook am aflat că a scris și o carte! Ca o verișoară veritabilă ce sunt, am comandat cartea. Luni am dat comanda, marți am avut cartea. [Vară-mea, trebuie să mai lucrezi la împachetatul cărților! : ))))))]

Am desfăcut pachetul și am avut surpriza să găsesc un mesaj scris chiar de autoare și 4 pliculețe de ceai, câte unul pentru fiecare anotimp. L-am pregătit pe cel de iarnă și m-am apucat să răsfoiesc cartea ca să pot scrie și eu vreo 2 rânduri aici. Din răsfoit, am ajuns să o citesc, apoi să o savurez și să nu o mai las din mână. Este 4 dimineața și am luat o pauza de la citit ca să-mi fac un nou ceai.  Povestea este care te prinde și te ține în suspans, fără pic de pauză. De la dragoste la aventură, apoi la crime și droguri, pentru ca în final dragostea să fie răspunsul la tot. Când zici că prinzi firul poveștii, dai pagina și lucrurile iau o întorsură de 180 de grade. Nu vă dau prea multe informații despre carte pentru că ar fi păcat să stric surpriza.

Aproape am terminat-o de citit. Este pur și simplu FASCINANTĂ și nu o zic că-i scrisă de vară-mea, ci pentru că este scrisă de un adevărat scriitor. Felicitări, draga mea! Aștept VOLUMUL II.

 

Read More

Când pasiunea ți-o cere, lași trafaletul și pui mâna pe cratiță

Pe Georgiana am cunoscut-o acum vreo 7 ani. Abia devenisem manager la Complex Popas Păcurari și venise cu pliante pentru o posibilă colaborare pe partea de decorațiuni. De la colaborare la prietenie nu a fost decât un singur pas. Am ajuns sa-i organizez nunta fratelui ei Ionuț, apoi a Andreei – sora mai mare, iar la nunta ei cu Dragoș am făcut karaoke la lumina brichetelor. Deși au trecut anii și ei au plecat din țară, fiind stabiliți în Londra, nu despre Geo vreau să vă povestesc, ci despre soțul ei - Dragoș.

Vedeți voi, Dragoș pentru mine este tipul acela de om despre care aș face un film. Nu-l cunosc atât de bine personal, cât îl cunosc din poveștile Georgianei și vreau să vă spun că dacă s-ar scrie cărți despre el, aș cumpăra vreo 10 și le-aș face cadou prietenilor cu mesajul: ”Visele devin realitate atunci când CREZI și când MUNCEȘTI pentru ele.”

Dragoș este pasionat de gastronomie. Nu vorbesc de o pasiune de duminică, când nu ai chef să ieși din casă și te uiți prin frigider și combini ceva de-ale gurii. Vorbesc de o pasiune ce te face să-ți pierzi nopțile citind rețete, o pasiune care te face să adormi cu telefonul în mână urmărind rețețe online sau cu televizorul mergând non stop pe Paprika. Și când te gândești că începuturile preconizau o carieră strălucită în construcții …

”Am început să gătesc încă din adolescență, îmi găteam singur acasă. Am observat că îmi face plăcere și mă relaxează. Mi-am dezvoltat mai mult pasiunea când am început să emigrez și am ajuns pentru prima dată în Italia.

Cred că această pasiune mi-a fost inspirată de mama. Ea a lucrat ca chef executiv la fostul restaurant Moldova, zic fostul pentru că nu știu dacă încă mai e. Am văzut-o cu câtă pasiune gătește! Pentru ea bucătăria era totul și îmi plăcea ca e foarte creativă. Mereu când o priveam cum gătește îmi ziceam că vreau să fiu bucătar! Vreau să fiu ca mama! Însă niciodată nu am crezut că chiar voi fi ... Drumurile vieții mele păreau a fi diferite, departe de acest domeniu”, mi-a povestit Dragoș.

Cum a fost prima zi într-o bucătărie adevărată? L-a bușit râsul instant.

” Hahaha, o combinație de nebunie cu stres! Dar un stres plăcut! E mare lucru să ajungi să lucrezi într-un domeniu care îți face plăcere. Chiar dacă sunt zile foarte grele, treci peste ele cu plăcere. Nu am început direct ca Chef, am luat-o de la zero, mai ales că aveam ani de zile în spate pe care-i lucrasem în domeniul construcțiilor.”

 Odată mutat în Anglia, a reușit să-și găsească de muncă printr-o prietenă dragă lor din România.

”Cunoscând foarte mulți oameni, din discuții cu soția mea, prietena noastră ne-a pus în legătură cu niște oameni extraordinari, români mutați și ei în Anglia, care cunoșteau pe cineva care activa deja într-un restaurant și mă puteau ajuta pentru că aveau nevoie de oameni în bucătărie. Am luat legătura cu băiatul respectiv, un om foarte cald cu care ulterior ne-am împrietenit. Am început să lucrez la vase, după care am fost promovat pe middle section după aproximativ 1 săptămână, urmând mai apoi să fiu promovat pe final section după 2 săptămâni. Dupa alte 2 săptămâni pe final section am fost trecut la gătit. Am fost ajutat foarte mult de head cheful de la vreme respectivă, Alex.”

           L-am rugat pe Dragoș să-mi descrie din punctul lui de vedere, cum a fost primul eșec, dar și primul succes în bucătărie.

”Primul eșec în bucătarie a adus cu el foarte mult stres. Am ars 20 kg de sos! Pffuu !!! Iar primul succes eu îl consider momentul când am primit primul feedback pozitiv din partea unui client care a fost adus de către manager în bucătărie și mi-a zis “mulțumesc”. Mi-a crescut inima ca pâinea și m-a facut să îmi doresc mai mult decât ceea ce fac acum în bucătăria unde lucrez.”

          Cine este astăzi Dragoș și cine va fi peste 10 ani?

”Sunt Dragoș un om simplu și modest, căsătorit cu cea mai minunată femeie din univers! Aspir la un viitor cu 3 copii (Alexandru George, Robert George și Rebeca Maria) și la un viitor într-o bucătarie mai mare și mai vastă în poziția de executive chef! Peste 10 ani, voi fi același Dragoș, un om modest cu bun simț și carismă, dar în același timp serios cu ceea ce face. Mi-a fost foarte greu până am ajuns aici. Am lucrat în diverse domenii, însă nu îmi pare rău că le-am făcut!”

Sacrificiile lasă cicatrici

”Am plecat din țară pentru prima dată în Italia, la vârsta de 21 ani. Am ajuns prin Sicilia, iar acolo lucram timp de 18 ore în care aveam 3 job-uri (lucram într-un service auto, într-o parcare de mașini și ospătar într-o pizzerie). Acolo, să mă pot hrăni aș putea spune că găteam din nimic :)). A fost o experiență teribilă! Am lucrat timp de 6 luni în Sicilia, totul luând sfârșit cu amenințări grave fiind la un pas de moarte, dar este un episod din viața mea pe care vreau să-l uit!

Am revenit în România, după care m-am întors în Italia după aproximativ 5 luni. Am început în Verona, după ce am colindat majoritatea Italiei. Lucram în construcții, mai exact făceam camere sterilizate (camere albe). De acolo am ajuns în Franța și mai apoi munca m-a dus în Praga. Am lucrat timp de 6 ani în domeniul acesta. M-am întors iar acasă, perioadă în care am cunoscut-o și pe Georgiana. Am rezistat acasă doar 6 luni de zile. Oricât aș fi dorit să rămân și să realizez ceva, era imposibil.  După ce am lucrat ca ospătar timp de 6 luni, am luat iar la drumul străinătății și m-am oprit în Suedia. Faptul că am călătorit atât de mult singur, am fost oarecum forțat să îmi gătesc, dar nu numai mie ci și colegilor mei de apartament. Făceam totul din plăcere, mai ales că mă relaxa. Îmi plăcea să calculez mâncarea pe săptămână, să organizez și să gătesc în așa fel încât să nu risipim bani. Primeam complimente din partea colegilor și nu se supărau că poate uneori experimentam.”

Astăzi Dragoș este Head Chef și se visează în propriul lui restaurant. Râde când îmi spune că are idei pe care trebuie să și le scoată din cap. Știe că mai are multe de învățat, dar sub îndrumarea unui maestru, este convins că pasiunea îl va duce în punctul de a-și depăși profesorul.

”Tot ce aveam nevoie era de ocazia de a lucra într-o bucătarie! Nu simt că arăt tot ce pot în momentul ăsta pentru că sunt rețetare de respectat, dar îmi mai pun amprenta din când în când pe câte un preparat și schimbarea este foarte bine primită atât de către clienți cât și de cei din conducere! Este un început.  Aspir la o bucătărie mai mare, mai vastă, unde îmi pot pune amprenta mai mult decât o fac acum! Însă e un început, un început care promite multe.”

Read More

Până când bătaia ne va despărți!

Și vine ziua când te îndrăgostești ca orice fată deșteaptă, ca proasta! Și pui suflet cu patos. Îți spui noaptea când pui capul pe pernă că de asta nu s-a legat nimic cu niciunul. Trebuia să vină el, the one.

Și vă începeți povestea de dragoste. La început timid, feriți de ochii lumii. Apoi ușor, ușor vă afișați. Poze împreună pe Facebook, un check-in la munte, unul la mare, apoi te prezintă familiei (soției și copiilor – hahahaha – ce-mi plac glumele mele!!). Începeți să vorbiți de viitor. Cât de frumos va fi să fiți voi doi, să vă construiți o căsuță, o familie, să-i faci o fetiță. WOA!!! Să-i faci o fetiță? Te va ține toată viața în puf (puf o palmă, puf un pumn – dar astea le afli mai târziu), va munci pentru fetele lui tata până la ultima răsuflare. Îți va face cadouri, flori oferite lunar în ziua aniversării voastre, excursii surprize, parfumuri ... practic te cumpără, dar tu nu vezi. Ești fata deșteaptă îndrăgostită ca proasta!

Și vine ziua în care te cere. Spectaculos, nu așa ca orice țăran! Și spui DA. Și începi să organizezi nunta chiar dacă ai inima strânsă că familia ta a realizat ce nemernic este și nu-l acceptă, dar își mușcă limba. Dacă tu ești fericită, sunt și ei. Și vine ziua în care devii doamnă, devii a lui. Oficial cu acte.

Și începe distracția! Pentru început mici șicane. ”De ce îți dă ăla like pe Facebook? De ce nu-ți mai dă ăla like pe Facebook? Ai alt cont?” Tu, fată deșteaptă, îndrăgostită ca proasta, pui totul pe seama iubirii nemăsurate pe care ți-o poartă. E gelos, mititelul! Ce frumos!

Apoi încep jignirile: ba ești multă (adică balenă), ba ești proastă, ba să-ți tacă fleanca aia cretină. Iubi devine fă, păpușă devine ”în morții mă-tii”, prințesă devine curvă și tot așa. Ușor, ușor începi să te trezești din basmul tău cu prinți și prințese și vezi adevărata față a porcului prințului. Urmează prima bruscare, cu reacții imediate de regrete neimaginabile. Teatru ieftin cu trântit pe jos, plânsete, bocete, dat pumni în cap, vai cum a putut! Plecăciuni, mătănii, pupat picioare și cerut iertare în genunchi. Deja nu mai simți nimic. Totul în tine a murit de la prima bruscare. Dar ai stat! Ca proasta!

Sursă foto: csi.ro

Apoi vin episoadele de violență mai accentuată, amenințări cu moartea dacă îl părăsești, tentative de suicid teatral. Deja te-ai trezit din basm și-ți dai seama că ești într-un film foarte prost, ce se transformă din dramă în groază.

Gata! Divorțezi!

Ți se întimpărește în minte ca o idee obsesivă. Trebuie să scapi de monstru, dar stai! Vin sărbătorile. După sărbători, bagi actele de divorț. Cum să mergi la părinți de Crăciun și să le spui că divorțezi!? Ferească!!

De sărbători, îți face o surpriză și-ți spune că a luat bilete în vară pentru Dubai. Te gândești că poate chiar îi pare rău și încearcă cum știe el să-ți ceară scuze. Îi mai dai o șansă. Mergeți în Dubai. Prima zi de vis, a doua zi ești iar vacă. A treia zi se chinuie să împace prințesa, a patra zi, ești doar o tâmpită care nu știe să-l aprecieze și noroc că te-a luat el, că altfel nu te lua nici dracu! Ajungi acasă cu haine frumoase, parfumuri, cu pupat de mână și vreo 3 vânătâi suvenir.

Sursă foto: csi.ro

Gata! Divorțezi!

Afli că ești gravidă. Unde să te duci? Cum să pleci cu un copil singură pe drumuri. Ce vor zice părinții, ce vor zice vecinii? Poate că acest copil este șansa de care aveați nevoie să fiți familia la care ai visat. Îi spui că aștepți un copil. Se bucură fals. Îi dai vestea de față cu familia și trebuie să joace teatru. A doua zi ți-o retează: ”Ce vacă ești acum? Să vezi cât te faci după!”

Și te faci vacă, te faci balenă, te faci muuuuultă deși tu te chinui să faci foamea. Dar bebe cere, are nevoie de tine complet. Și porcul prințul își trage amantă. Tu nu mai prezinți niciun interes decât faptul că-i oferi statutul social de bărbat însurat și familist convins în fața celorlalți. Îți spui că este doar vina ta. Dacă nu te îngrășai așa de tare ... Dar afli mai tâziu că porcul prințul avea amanta dinainte să faceți nunta! Avea nevoie de scuze!

Pot continua basmul ăsta prost până mâine!

De la ce m-am luat? De la un telefon primit zilele trecute:

-          Găbița, ajută-ne te rugăm că nu mai știm la cine să apelăm.

Dă-ne numărul de telefon al avocatului tău. Este vorba se sora lui Andrei. Este pentru prima dată când lucrurile au degenerat și s-a dus să o ia din casă până nu o calcă în picioare și pe ea și pe copil. Au venit în țară pentru sărbători și nu mai vrem să o lăsăm să plece cu el!  Ne este frică că o prostește iar și în Italia nu o putem ajuta, nu putem avea grijă de ea și bebe. Avem nevoie să știm ce putem face legal să-l împiedicăm pe el.

Dragă mămică, sleită de puteri și fizic și psihic, te înțeleg perfect. Abuzul verbal este tot abuz. De cel fizic nu îți mai spun! Te face la psihic până te controlează. Îți știrbește încrederea în tine, până ajungi să crezi și tu că ești un nimic și nu valorezi 2 bani. Stai să iei și bătaie. De rușine, de gura lumii și a familiei. Înduri... Poate scapi azi cu o bătaie soră cu moartea, dar mâine nu-ți promit că vei fi la fel de norocoasă. Tu n-ai decât să stai dacă-ți este frică, dar de ce-ți CONDAMNI COPILUL?!? Ce vină are micuțul că a venit pe lume? NU a cerut el. Tu l-ai adus și tu ești responsabilă pentru el. Nu tac-su, nu gura lumii, nu vecinii sau prietenii. Cu ce drept condamni acel suflet la o viață traumatizantă și toxică? Ce să vadă? Ce să învețe? Cum tati o bate pe mami? Cum tati o jignește pe mami? Cum tati azi dă cu mami de pereți și mâine îl bate și pe el cu cureau?

TREZEȘTE-TE!!!! Cum adică nu ai unde să te duci? Sunt atâtea centre care ajută femeile maltratate, este familia care îți este alături indiferent de situație. Ai acel suflețel de câteva luni a cărui viață depinde de tine! Ce faci dacă mâine te omoară? Te răsucești în mormânt că rămâne EL să-l crească, îți spun eu! Defapt nu rămâne nici el că ajunge în pușcărie. Și atunci? La cine ajunge cel mic? Dacă ai noroc să ai părinți, va deveni subiectul unui război între părinții lui și ai tăi. Dacă nu, la orfelinat cu el! Hai! Mai stai să-ți mai dea un pumn. Doar ești învățată iar vânătăile trec cu fond de ten.

          Draga mea, viața este atât de frumoasă când îndepărtezi toți oamenii negativi din viața ta, chiar dacă este vorba inclusiv de tatăl copilului tău. Ai să vezi cu câtă dragoste va crește! Nu-i va lipsi nimic, pentru că Dumnezeu le așează atât de frumos, încât nu te va lăsa. Te vei liniști, te vei bucura de o cafea aromată în timp ce-ți vei privi îngerașul cum doarme în siguranță. Încet îți vei recăpăta încrederea în tine și vei conștientiza că ești un om minunat, care a avut doar ghinion.

Primul pas pe care trebuie să-l faci, este să conștientizezi că situația nu se va schimba, ci din contră mai tare va degenera. Iubirea nu înseamnă suferință, lacrimi, violență sau abuz! Iubirea înseamnă liniște, încredere, protecție, fericire, râsete. Dacă nu simți așa ceva lângă omul tău, PLEACĂ!

Fii curajoasă! Nu ești nici singură, nici singura. Nu sta până când moartea vă va despărți pentru că este o chestiune de timp. Nu mai este vorba de tine. Este vorba de copilul tău, iar ca puiului să-i fie bine, trebuie să-ți fie ție bine. TU EȘTI CEA MAI IMPORTANTĂ! DA! Tu ești pe primul loc. Dacă tu te îmbolnăvești cine are grijă de cel mic? Dacă bebe pățește ceva și tu nu ești în stare să ai grijă de el, ce se întâmplă? TU TREBUIE SĂ FII BINE PRIMA!

Iar vouă care vă flutură iepurașii, stolurile de păsărele, fluturași și molii prin stomac, uitați-vă de 100 de ori la filmulețul de mai jos. Până nu aveți independeță financiară, nu vă măritați!! Acum, nici prea multă independență financiară nu e prea bună, că atrageți curvele masculine dornice să fie întreținute. Vreo 2 cunosc doar eu! 😉

Read More