Pe Georgiana am
cunoscut-o acum vreo 7 ani. Abia devenisem manager la Complex Popas Păcurari și
venise cu pliante pentru o posibilă colaborare pe partea de decorațiuni. De la
colaborare la prietenie nu a fost decât un singur pas. Am ajuns sa-i organizez nunta
fratelui ei Ionuț, apoi a Andreei – sora mai mare, iar la nunta ei cu Dragoș am
făcut karaoke la lumina brichetelor. Deși au trecut anii și ei au plecat din
țară, fiind stabiliți în Londra, nu despre Geo vreau să vă povestesc, ci despre
soțul ei - Dragoș.
Vedeți voi, Dragoș
pentru mine este tipul acela de om despre care aș face un film. Nu-l cunosc
atât de bine personal, cât îl cunosc din poveștile Georgianei și vreau să vă
spun că dacă s-ar scrie cărți despre el, aș cumpăra vreo 10 și le-aș face
cadou prietenilor cu mesajul: ”Visele devin realitate atunci când CREZI și când
MUNCEȘTI pentru ele.”
Dragoș este pasionat de
gastronomie. Nu vorbesc de o pasiune de duminică, când nu ai chef să ieși din
casă și te uiți prin frigider și combini ceva de-ale gurii. Vorbesc de o
pasiune ce te face să-ți pierzi nopțile citind rețete, o pasiune care te face
să adormi cu telefonul în mână urmărind rețețe online sau cu televizorul
mergând non stop pe Paprika. Și când te gândești că începuturile preconizau o
carieră strălucită în construcții …
”Am început să gătesc
încă din adolescență, îmi găteam singur acasă. Am observat că îmi face plăcere
și mă relaxează. Mi-am dezvoltat mai mult pasiunea când am început să emigrez
și am ajuns pentru prima dată în Italia.
Cred că această pasiune mi-a fost inspirată de mama. Ea a lucrat ca chef executiv la fostul restaurant
Moldova, zic fostul pentru că nu știu dacă încă mai e. Am văzut-o cu câtă
pasiune gătește! Pentru ea bucătăria era totul și îmi plăcea ca e foarte
creativă. Mereu când o priveam cum gătește îmi ziceam că vreau să fiu bucătar!
Vreau să fiu ca mama! Însă niciodată nu am crezut că chiar voi fi ... Drumurile
vieții mele păreau a fi diferite, departe de acest domeniu”,
mi-a povestit Dragoș.
Cum a fost prima zi într-o bucătărie adevărată? L-a bușit râsul instant.
” Hahaha, o combinație
de nebunie cu stres! Dar un stres plăcut! E mare lucru să ajungi să lucrezi într-un
domeniu care îți face plăcere. Chiar dacă sunt zile foarte grele, treci peste
ele cu plăcere. Nu am început direct ca Chef, am luat-o de la zero, mai ales că
aveam ani de zile în spate pe care-i lucrasem în domeniul construcțiilor.”
Odată mutat în Anglia, a reușit să-și găsească
de muncă printr-o prietenă dragă lor din România.
”Cunoscând
foarte mulți oameni, din discuții cu soția mea, prietena noastră ne-a pus în
legătură cu niște oameni extraordinari, români mutați și ei în Anglia, care
cunoșteau pe cineva care activa deja într-un restaurant și mă puteau ajuta
pentru că aveau nevoie de oameni în bucătărie. Am luat legătura cu băiatul
respectiv, un om foarte cald cu care ulterior ne-am împrietenit. Am început să
lucrez la vase, după care am fost promovat pe middle section după aproximativ 1
săptămână, urmând mai apoi să fiu promovat pe final section după 2 săptămâni.
Dupa alte 2 săptămâni pe final section am fost trecut la gătit. Am fost ajutat foarte
mult de head cheful de la vreme respectivă, Alex.”
L-am rugat pe Dragoș să-mi descrie din punctul lui de
vedere, cum a fost primul eșec, dar și primul succes în bucătărie.
”Primul
eșec în bucătarie a adus cu el foarte mult stres. Am ars 20 kg de sos! Pffuu !!!
Iar primul succes eu îl consider momentul când am primit primul feedback
pozitiv din partea unui client care a fost adus de către manager în bucătărie și mi-a zis “mulțumesc”. Mi-a crescut inima ca pâinea și m-a facut să îmi
doresc mai mult decât ceea ce fac acum în bucătăria unde lucrez.”
Cine este astăzi Dragoș și cine va fi
peste 10 ani?
”Sunt Dragoș un om
simplu și modest, căsătorit cu cea mai minunată femeie din univers! Aspir la un
viitor cu 3 copii (Alexandru George, Robert George și Rebeca Maria) și la un
viitor într-o bucătarie mai mare și mai vastă în poziția de executive chef!
Peste 10 ani, voi fi același Dragoș, un om modest cu bun simț și carismă, dar
în același timp serios cu ceea ce face. Mi-a fost foarte greu până am ajuns
aici. Am lucrat în diverse domenii, însă nu îmi pare rău că le-am făcut!”
Sacrificiile
lasă cicatrici
”Am
plecat din țară pentru prima dată în Italia, la vârsta de 21 ani. Am ajuns prin
Sicilia, iar acolo lucram timp de 18 ore în care aveam 3 job-uri (lucram
într-un service auto, într-o parcare de mașini și ospătar într-o pizzerie).
Acolo, să mă pot hrăni aș putea spune că găteam din nimic :)). A fost o
experiență teribilă! Am lucrat timp de 6 luni în Sicilia, totul luând sfârșit
cu amenințări grave fiind la un pas de moarte, dar este un episod din viața mea
pe care vreau să-l uit!
Am
revenit în România, după care m-am întors în Italia după aproximativ 5
luni. Am început în Verona, după ce am colindat majoritatea Italiei. Lucram în
construcții, mai exact făceam camere sterilizate (camere albe). De acolo am
ajuns în Franța și mai apoi munca m-a dus în Praga. Am lucrat timp de 6 ani în
domeniul acesta. M-am întors iar acasă, perioadă în care am cunoscut-o și pe
Georgiana. Am rezistat acasă doar 6 luni de zile. Oricât aș fi dorit să rămân
și să realizez ceva, era imposibil. După
ce am lucrat ca ospătar timp de 6 luni, am luat iar la drumul străinătății și
m-am oprit în Suedia. Faptul că am călătorit atât de mult singur, am fost
oarecum forțat să îmi gătesc, dar nu numai mie ci și colegilor mei de
apartament. Făceam totul din plăcere, mai ales că mă relaxa. Îmi plăcea să
calculez mâncarea pe săptămână, să organizez și să gătesc în așa fel încât să
nu risipim bani. Primeam complimente din partea colegilor și nu se supărau că
poate uneori experimentam.”
Astăzi Dragoș este Head
Chef și se visează în propriul lui restaurant. Râde când îmi spune că are idei pe care trebuie să și le scoată din cap. Știe că mai are multe de învățat, dar sub îndrumarea unui maestru, este convins că pasiunea îl va duce în punctul de a-și depăși profesorul.
”Tot
ce aveam nevoie era de ocazia de a lucra într-o bucătarie! Nu simt că arăt tot
ce pot în momentul ăsta pentru că sunt rețetare de respectat, dar îmi mai pun
amprenta din când în când pe câte un preparat și schimbarea este foarte bine
primită atât de către clienți cât și de cei din conducere! Este un început. Aspir la o bucătărie mai mare, mai vastă, unde
îmi pot pune amprenta mai mult decât o fac acum! Însă e un început, un început
care promite multe.”
