Cufărul cu amintiri

De când mă știu ”colecționez amintiri”. Agende în care lipeam fel de fel de bilete de prin excursiile în care am fost, note de plată de pe vremea studenției când eram ospătăriță și cel ce avea să-mi devină pentru 5 ani logodnic îmi lăsa mesaje pe ele, carnețele cu numele colegilor mei din școala general și numerele lor de fix :)) sau poze dragi mie. Am până și pliculețe de zahăr și de ceai de pe la hotelurile din Israel, șervețele din avionul cu care am zburat pentru prima dată în viața mea (Muset, îți amintești? :))))))  ), biletul de la spectacolul de balet Lacul Lebedelor din Odessa sau biletul de intrare de la Stonehenge.

Chiar acum vreo 3 luni am dat de caietul făcut cu primele texte publicate de mine în calitate de reporter. Au trecut 12 ani de atunci. Le decupam seară de seară din ziar și le lipeam toată mândră, trecând data publicăriiîn dreptul fiecărui text. După vreo 10 zile de ”lipeli”, m-am cam lăsat păgubașă. Am mai adăugat prima mea deschidere (textul principal de pe prima pagină a ziarului) și cele mai wow anchete, preluate ulterior de presa națională. Și acum mă uit cu nostalgie peste ele.

”Colecționează amintiri, nu lucuri” este fraza cu care am crescut. Așa se face că toată copilăria mea am petrecut-o la țară și am mii de amintiri din aceea perioadă. Vă pot spune ce tâmpenii am făcut cu Adina ”a lui Chițiga”, dar în niciun caz nu țin minte dacă teneșii cu care eram încălțată valorau la vremea respectivă ceva sau erau doar chinezării. Știu că ne distram grozav la discoteca satului sau la cele din Bârlad, dar habar nu am cu ce mă îmbrăcam la vremea respectivă. Știu doar că spray-ul FA era în mare vogă. Aveai FA, erai cineva. :)))))))

 MULȚUMESC Domnului că am fost generația care a crescut fără telefoane mobile, tablete și alte gadgeturi. Noi am fost cei liberi. Dar să revenim ...

Ideea cufărului mi-a venit în minte încă de când eram copil. Voiam să strâng în el cele mai de preț amintiri, dovezi ale unei copilării reușite. Cufăr nu am avut, dar cutii cu toate cele, da. Și încă multe, până a intrat mama în ele și a făcut o curățenie lună. ”Aduni toate tâmpeniile!”, mă certa mereu. :)))) Și chiar adunam.

Anii au trecut, eu am crescut iar cufărul a dispărut din peisaj. Asta până când l-am cunoscut pe cel mai minunat bărbat din viața mea. Din momentul în care l-am văzut prima dată, mi-am dorit să-mi pot imprima pe piele până și mirosul lui. Orice făcea, îmi doream să pot transforma totul într-o amintire. A! Dacă nu v-ați prins, vorbesc de puiul meu de om, băiețelul meu de un an și nouă luni.

Cufărul a fost cadoul meu când a împlinit un anișor și am adunat în el tot ce am considerat eu mai de preț: pozele din primul lui an de viață (vreo 800 😅 ), costumașul de la botez, lumânarea, cărticica primită de la nași în care el este un super erou, primii lui papucei, primul pampers cumpărat de mine, costumașul purtat când a fost scos din mir, sau cel când am fost externați amândoi din spital, prima poză făcută de o prietenă dragă nou din primele lui secunde din viață și imprimată 3D pe lemn de la altă prietenă  de suflet, ce a ales de pe tăviță la moț, hăinuțele de la moț, poza preferată cu el și buni, prima lui jucărie și cele mai îndrăgite jucării, biletul când a fost prima data la grădina zoologică, figurinele de pe tortul de la 1 an, albumul bebelușului, prima suzetă pe care a tocito la propriu, șuvița de la primul lui tuns, globul lui personalizat de la primul Crăciun și muuuuuulte multe altele că aș putea continua până mâine.

 
 

 

 

      

Primul an din viața lui am stat nedespărțiți. Și când spun nedespărțiți, spun că am stat 24 de ore din 24 împreună. Singurele momente în care eram separați erau cele în care el dormea în pătuțului lui în dormitor iar eu în living, epuizată până la pământ. Nu-mi aduc aminte să fi făcut vreodată baie singură în cele 365 de zile și și nici să dureze mai mult de 5 minute. Așa se face că am fost prezentă la toate momentele importante din viața lui: când s-a văzut accidental pentru prima dată în oglindă, prima îmbrățișare, când a făcut primii pași, primul cuvânt, când a mers singurel prima dată, când a mâncat prima dată mâncare solidă, prima dată când a strigat-o pe Dodo (câțelușa noastră) pe nume, când a mâncat pentru prima dată singurel. Nu am ratat nimic și mulțumesc Domnului pentru că orice mamă, și orice părinte dealtfel, știe că astfel de momente sunt UNICE în viață. Odată ce le-ai ratat, nimeni și nimic nu ți le dă înapoi și nici nu ai cum să trăiești sentimentul din povestiri.

 

 

 

Ei bine, toate aceste moment au fost imortalizate fie în poze fie pe cameră și toate au locușorul lor în cufărul cu amintiri care cuprinde emoțiile și trăirile unui an de zile. Primul lui an de viață. Cutia este pusă bine, bine și urmează să ajungă la băiatul meu când va deveni și el tătic. Sunt sigură că impactul va fi grozav pentru că tind să cred că-mi seamănă leit și știu că va aprecia enorm de mult un cadou venit din suflet cu o valoare sentimental de neprețuit. M-am gândit inițial să fie cadoul lui pentru când va face 18 ani, dar dacă va fi un rebel insensibi, nu mă risc. :)))))

Pentru cei care vor să știe, cufărul l-am comandat de la Anca, o brașoveancă găsită pe Facebook în urmă cu ceva ani când căutam să fac un cadou mai deosebit. Culmea că este și vecină de cartier cu mine în Brașov. Pe Anca o găsiți AICI. Vă las mai jos să vedeți ce minunății am mai comandat de la ea.