duminică, 17 februarie 2019

Prichindel la Prichindel



Nu știu cum au fost alți copii la primul tuns, dar la noi a fost sfârșitul lumii, Armagedon, invazia extratereștrilor, crocodili cu tot cu lacrimi, uragan, tsunami, strigat după mama (adică eu), mama mea, mama ta, mama lui, toate mămicile din univers!
De mai bine de 2 săptămâni am stabilit că bebe merge azi la tuns. Zis și făcut. Am luat-o pe buni de braț și via la frizeria din centrul Brașovului. Mama s-a luminat la față când am ajuns în fața ușilor:



”Vai, mamă! Aici v-am tuns și pe voi! Frizeria asta cred că are mai bine de 40 de ani.”
Deși mai erau 15 minute și închideau, doamnele de acolo au fost de-o amabilitatea extraordinară. Ani de zile mi-a lipsit genul acesta de om: veșnic amabil, veșnic zâmbitor.

-         Bună ziua. Am și eu un bebe de tuns. Văd că mai aveți 15 minute din program. Nu aș vrea să insist, dar credeți că mai aveți timp de un tuns? Este primul lui tuns.
-         Păi dacă ați intrat, credeți că vă dăm afară? Termin flăcăul acest (arătându-mi către băiețelul ce stătea cuminte în mașina lui de curse în timp ce îl tundea), apoi îl iau pe băiatul domnului și apoi vă servesc cu drag.




Zis și făcut. Intrat, dezbrăcat, uitat pe pereți, minunatul meu era cu gura până la urechi și nu mai contenea să spună ”WOOOAAA”. În nici 10 minute copilul meu era în mașina de curse gata să fie tuns. Ca o mamă responsabilă ce sunt, am scos imedit telefonul ca să-i fac poze. 😄 Trebuia imortalizat momentul! Primul lui tuns! Dispărea moțul! Așa ceva trebuie avut amintire pentru când va fi și el tată. Abia așteptam să o rog pe doamna să-mi pună într-un șervețel prima lui șuviță, la fel cum și mama mi-a păstrat mai bine de 20 de ani prima mea codiță împletită.
Și cum eram eu concentrată să surprind momentul când foarfeca se întâlnește cu prețiosul lui moț, se dezlanțuie furtuna.
Pelerina lui de Batman zboară smulsă efectiv de la gâtul lui, urlete cât casa, mișcări identice ca ale peștilor pe uscat, lacrimi de elefant aflat în creștere, mama, mama, mamaaaa, MAMAAAAAA!
Nici gândurile din cap nu am apucat să le termin, apăi să mai fac vreo poză. Luat copil în brațe, potolit pe loc. Cum se apropia tanti cu foarfeca începea din nou distracția. Ne-am așezat într-un final pe scaun și cu greu a reușit doamna să-l tundă mai mult cu aparatul de ras că dacă stăteam doar după ”foarfec și piepten”, și acum eram acolo. 

Noroc de buni că a reușit să facă vreo 2 poze :D

Cert este că am descoperit că băiatul meu are o forță, de nu m-aș pune rău cu el. 👊😂 1 an și 4 luni, dar frate! Să te ferești de el când e nervos! Degeaba au încercat doamne de acolo să-l îmbuneze cu vorbe calde, jucării și dulciuri că nimic nu a mers. Noroc că-l țineam că altfel nu știu ce se întâmpla :)))
La final când doamna l-a terminat de tuns, în secunda următoare și bebe s-a luminat la față și a tăcut mâlc. ”Ia uite domnule la el! L-au scos din prinză”, s-au amuzat ceilalți clienți. Spre surprinderea mea, copilul meu a fost printre ”cei cuminți”. Deci se putea și mai rău!
Ne-am liniștit, ne-am scuturat de părul rămas pe noi cu cea mai performantă și eficientă ustensilă pe care eu am putut să o văd într-o frizerie. :))))) Robi s-a bucurat cel mai mult de măturică, fiind mai mult decât fericit să facă curat prin salon, așa că l-am lăsat în pace. 







În tot acest timp mama cu doamna manager (totodată și proprietara frizeriei, care ne-a întâmpinat de când am sosit) depănau amintiri. Așa am aflat că săptămâna viitoare vor sărbători 25 de ani de când a preluat Prichidel, tunzând copii de la 19 ani, acum având 60. Mama și-a adus aminte cum ne aducea pe noi la tuns, iar eu ascultam fascinată, bifând încă un lucru de suflet pentru mine și al meu copil: amândoi ne-am tuns prima dată în același loc.
La final când să plecăm, Robi al meu a primit o diplomă pentru cel mai curajos băiețel, împreună cuuuuu … MOȚUL LUI. Mi-a săltat inima de bucurie mai ales că uitasem cu totul și nici nu apucasem să o rog pe doamnă să-mi păstreze o șuviță de-a lui.




A fost o experiență plină de emoție și mulțumesc Domnului că am fost prezentă la încă un prim lucru în viața copilului meu! 

Dacă ai un copil mic și ești din Brașov sau treci prin Brașov, îți recomand să-l duci la tuns la Prichindel. Pe noi ne-au cucerit de la primul ”Bună ziua” și le doresc pe puțin încă 40 de ani de activitate pentru ca și fiul meu să-și ducă copii la tuns unde am fost și noi.




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu