Eram copil când am văzut că mama dispăruse de câteva zile de acasă. Eram la grădiniță. Îl întrebam mereu pe tata unde este mama și niciodată nu primeam un răspuns clar. Nici fratele meu nu-mi zicea. Apoi, într-o zi ploioasă de duminică, tata m-a îmbrăcat cu cele mai elegante haine pe care le aveam și mi-a spus rece, sec, lipsit de viață: „Mergem s-o vedem pe mami.”
Și-am mers. Era într-un fel de ospiciu, sau cel puțin așa l-am interpretat eu la vremea respectivă. Undeva în afara Brașovului, un complex pentru oameni bolnavi. Mama mea era palidă dar ochii și sufletul îi zâmbeau. Ne avea lângă ea după atâta amar de timp. Atunci am aflat că era bolnavă, foarte bolnavă. Au trecut anii, noi am crescut, mama …. mama a dus boala mai departe. Eram în școala generală când a fost internată din nou în spital. Mama avea cancer la ovare. I-au scos tot apartul genital și i-au dat maxim 10 de ani de viață. CE IMBECILI!!!!!
După alți ani, a urmat Clujul. Cancer la sân depistat la timp. Eram studentă la Sibiu. Atunci am conștientizat că schimbarea trebuie să pornească de la mine. Am început să donez sânge. Mama mea era bolnavă de cancer și nu putea fi operată pentru că spitalul nu avea sângele necesar pentru transfuzia din timpul operației. ÎN CE LUME TRĂIM??!!!???
De atunci, la fiecare 4 luni treceam pragul Centrului de Transfuzie Sanguină din Sibiu. Apoi m-am mutat la Iași. Mama s-a făcut bine pentru că Dumnezeu nu lasă niciodată oamenii buni. Am mai donat sânge, dar nu periodic. Am dat vina pe lipsa de timp și programul aglomerat de la muncă. Să-mi fie rușine! Asta nu este o scuză!
Acum ai să mă întrebi de ce vreau să donez celule stem? Pentru că în locul mamei mele, putea fi mama ta, sora ta, verișoara ta. În locul bolnavului de leucemie aș fi putut fi eu, tu, fratele tău, oricare dintre noi. Nu-ți cere nimeni să-ți donezi ochii, ficatul sau rinichii. Tot ce ți se cere este să vrei să salvezi o viață și 250 ml de sânge.
Boala nu este precum sărăcia. Nu o capeți pentru că ești leneș și n-ai chef de muncă sau pentru că-ți joci banii la jocurile de noroc. Este ceva ce ți se dă și depinde de tine și de noi de cât vrei să lupți ca să te vindeci sau să vindeci. Mama a luptat și luptă zilnic pentru că are pentru ce. Ne are pe noi care luptăm cot la cot cu ea deși nu-i știm suferința nici pe jumătate. Luptă și tu alături de cineva bolnav. Dă dreptul cuiva la viață. FII EROU!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu