Eu sunt un om foarte lipicios. Îmi place să am prieteni, să socializez, să
ies, să povestesc, să călătoresc, să fiu mereu înconjurată de oameni. Probabil
că și de asta ador ceea ce fac. În fiecare zi întâlnesc oameni și mă fascinează
să văd cum îmi modific starea sau atitudinea în funcție de fiecare client. Cu
unii pot să râd și să glumesc, cu alții trebuie să fiu sobră, cu unii abia
dacă-i scoți din ale lor, iar cu alții nu pot interacționa nicicum.
Așa sunt și în relațiile cu prietenii mei. Cu unii împărtășesc absolut tot,
cu alții abia schimb două vorbe, iar cu alții vorbesc de Paști și de Crăciun. Azi
am ajuns la concluzia că am făcut o MARE GREȘEALĂ!
Vedeți voi, eu sunt genul de om căruia îi place să împărtășească și rele și
bune. Dacă am un eveniment fericit în viața mea, îți povestesc. Dacă mi se
întâmplă ceva rău, îți povestesc. Așa sunt construită. Îmi place să te invit la
mine la o cafea, la masă, dacă plec într-o excursie de zi, te sun să te invit
sau să-mi ofer ajutorul necondiționat. Așa am crezut că fac prietenii.
Astăzi când stăteam cu mama la cafea, vorbele ei m-au trezit la realitate.
-
Încetează
să mai tragi de așa zisele tale prietenii. Înțelege pentru
totdeauna că nu toți sunt ca tine! Tu îi chemi peste tot,
îi chemi la tine, îi chemi în parc, îi chemi la masă, îi chemi în excursii și
vacanțe. Tragi de ei și? Cine te cheamă pe tine? Cine te-a invitat toată vara
asta la un suc? Cine te-a invitat la un grătar? Câți te-au întrebat de
sănătate? Tu nu vezi că pe cine consideri tu prieten,
