Decembrie e luna în care se întâmplă minuni. Toți sunt un pic mai buni, mai darnici și campaniile umanitare sunt ca magazinele cu pâine, la orice colț. În Decembrie toți își aduc aminte de Dumnezeu și dăruiesc mai mult sau mai puțin. Dacă vrei să faci și tu o faptă bună, te aștept alături de mine pe 16 Decembrie. Fă o minune pentru un copil cu autism.
Scopul evenimentului
este strângerea de fonduri necesare terapiilor specifice pentru 30 de copii și
tineri cu autism care vin zilnic la A.N.C.A.A.R. Iași.
Programul serii va fi deschis cu un concert susținut
de Orchestra „Artes”, dirijor Aurel Balae, având-o ca invitată pe soprana Daniela
Ștefania Ciocan, artist liric în cadrul Operei Naționale Române Iași. Copiii
din Corurile „Angeli”, dirijor Mirela Palamariu și „Mini Angeli”, dirijor Ovidiu
Manolache, ne vor încânta cu un concert de colinde, iar cei din grupul Just
Smile vor încheia seara cu urări pentru noul an, în spriritul frumoaselor tradiții
românești.
„Îi aşteptăm pe ieşeni la acest eveniment care dorește să producă o
schimbare în viața copiilor și tinerilor cu autism, acordându-le șansa de a
beneficia de terapii care să îi ajute să se dezvolte. Fiecare dintre noi poate
deveni un sprijin pentru un copil special pe care să-l accepte și să-l susțină”, a declarat Carmen Ghercă, președinta A.N.C.A.A.R. Iași.
Sponsor: Take&Eat
Intrarea la spectacol se
face pe bază de invitație. Prețul unei invitații este de 30 de lei, iar
fondurile strânse din vânzarea lor vor fi donate A.N.C.A.A.R. Iași.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu