miercuri, 12 iulie 2017

Dumnezeu dă, Dumnezeu ia!

          Am avut prietene pe care le-am considerat mai ceva ca niște surori și m-au trădat în cel mai josnic mod posibil. Am avut oameni dragi care m-au dezamăgit crunt și oameni care mi-au oferit lecții cât să le țin minte o viață întreagă. 
         Am vrut întodeauna să fac bine și de multe ori binele meu a fost înțeles exact pe dos. Am pierdut mult în viață, dar am câștigat înmiit. Am pierdut prietenii false și am câștigat prieteni adevărați. Cele mai crunte critici și lovituri le-am primit de la oamenii pe care i-am iubit cel mai mult în viața asta și ei au fost cei care mi-au oferit cele mai dureroase lecții.



          Am pierdut, am primit, iar astăzi vreau să vă povestesc despre oamenii pe care Dumnezeu mi-i trimite mereu în viață exact când am cele mai mari cumpăne. Prietenii vechi, ținute vii doar de câte un like pe Facebook, apar atunci când îți arde sufletul, exact cum s-a întâmplat și astăzi. Îți mulțumesc din tot sufletul meu Roxana. Îți mulțumesc enorm de mult.
            Pe lângă Roxana, vreau să vă fac cunoștiință și cu ”nănuțele” lui bebe. Nici dacă ne tuna și fulgera nu ne adunam toate în aceeași scară de bloc.
     Cine sunt nănuțele? Alina și Irina sunt vecinele mele. Amândouă sunt două femei independente, amândouă au devenit oamenii puternici de azi din cauza loviturilor de ieri, amândouă lucrează în IT și ați ghicit, amândoua au câini ... albi.




          De ce sunt nănuțele atât de speciale pentru mine? Pentru că ele au venit în viața mea exact când credeam că am rămas singură. Ele îmi ascultă of-ul dimineața și seara când ieșim cu cățeii afară, pe ele le sun când vin cu plasele de la cumpărături și pentru că nu le mai pot căra, mi le duc până sus în casă. Cu nănuțele am petrecut cele mai tari weeken-duri din ultimele luni și la ele am mâncat cele mai apetisante și inedite mâncăruri. Cu ele cafeaua are alt gust duminica, iar toate probleme par floare la ureche când facem haz de necaz.





              Ele o scot pe Dodolina afară când eu întârzii cu munca, ele au grijă de florile mele când sunt plecată din oraș și tot ele au grijă să-mi panseze sufletul când rănile sângerează prea tare. Sunt speciale pentru că mă întreabă în fiecare zi de bebe și sunt la fel nerăbdătoare să-l cunoască ca și mie.
      Sunt atât de importante pentru mine încât am vrut să imortalizez acest lucru și pe o ”rolă” de film. Zis și făcut! Am apelat la Alex Rățoi, unul dintre cei mai îndrăgiți fotografi de evenimente din Iași, și nu mare mi-a fost mirarea când a acceptat să mă ajute. Pe Alex l-am cunoscut de când lucram în presă, dar am avut ocazia să ne revedem de-a lungul timpului la câteva zeci de nunți organizate de mine și imortalizate de el. 






        Odată ales fotograful perfect, aveam nevoie și de o locație deosebită. Miclăușeni, Castelul Sturza a fost alegerea agreată de toată lumea. Așa că în ziua cu pricina, Alina de la Acutica m-a coafat, Adriana m-a machiat, prietenele mele de la Florăria Rosalia m-au ajutat cu flori, nănuțele au fugit mai repede de la muncă și cu cățelușii noștri din dotare, am plecat la drum. 




        Cerul senin de la plecare, a devenit pe la mijlocul drumului prilej de rugăciune și invocări din partea mea către divinitate să țină ploaia la distanță. Norii de furtună își făceau tot mai simțită prezența. Am ridicat ochii spre cer și am zis cu voce tare: Te rog, tati! Ține ploaia la distanță! Am avut o nuntă cu ploaie. Te rog! Măcar 2 poze să apucăm să facem și apoi poate turna cu găleata. 





        Aveți cuvântul meu de onoare că în momentul în care am terminat ședința foto, ne-am urcat în mașină și s-au închis toate portierele, A ÎNCEPUT PLOAIA. Mulțumesc, tăticule! Știu că tu ai avut grijă de noi.

        Mulțumesc Alex Rățoi pentru răbdare și pentru fotografii. Ești THE BEST. 

         Mulțumesc nănuțelor. Mulțumesc și atât.

   Mulțumesc mama, Roxana, Claudia, Lili, Irina, Edith, Iulia, Bianca, Georgiana, Andreea, Cucuietelor, Ana, Ana-Maria, Amalia, Dana, Oana, Olivia și toți cei care vă știți speciali pentru mine.

         Adevărul este că eu nu pierd oameni. Oamenii speciali știu să-i țin în viața mea. Oamenii mă pierd pe mine. 

         Vă mulțumesc!


Un comentariu:

  1. Dumnezeu este cel care ne înzestrează cu putere atunci când avem probleme, și cel care ne dă oamenii de care avem nevoie! Sunteți divine dragelor, iar cățeii sunt adorabili! :*

    RăspundețiȘtergere