Când te duci la un interviu de angajare, nu te duci ca rața la apă. Te duci cu un țel: vrei să te angajezi. Dacă vrei să te angajezi, păi atunci înseamnă că te-ai documentat nițel despre istoricul companiei respective, ce produce și ce presupune job-ul vizat. Nu?
Nu există „Fac orice, muncesc orice”. Este total eronat. Însemnă că faci de toate și nimic bun. Și eu știu să schimb un bec, să dau cu var și să fac cartofi prăjiți. Dar pune-mă să-ți îndrept pereții. Să vedem ce iese! J
O altă problemă întâlnită tot mai des este cea a pretențiilor exagerate, fără a avea nimic „la mână„ care să justifice aceste pretenții.
- Cum uei să muncesc eu pe 1.000 de lei? Dar mi-am tocit 4 ani fundul pe băncile facultății ca să mă ia ăia la mișto cu salariul ăsta? Să muncească cine-o vrea!
Exact. Muncește cine vrea! Și pe tine, dragul meu, te-aș trimite înapoi la școala generală. Poate a doua oară o să ți se întipărească și ție pe creieraș valorea banului raportat la muncă, aici în România. Doar pentru că ești de profesie fiu/fiică și-ți dă tati ”BEMWEU” plus bani de benzină, iar tu bei cafea de un leu la Stadion, nu-ți dă dreptul de a ridica pretenții. Vrei grade? Muncește pentru ele! Ca să iei un salariu mare, trebuie să știi să faci ceva. Ca să știi să faci ceva și să faci acel ceva bine și cu pasiune, trebuie să-ți placă și să ai experiență. Ca să ai experiență, trebuie să muncești. Ca să muncești, trebuie să pornești de undeva. Toți am pornit de undeva. Unii de la mijloc, unii de JOS, dar toți am pornit de undeva.
Ok. Să zicem că ești bun, ai experiență dar pleci capul umil, în speranța că poate, poate te angajează. Cine are nevoie de un angajat milog?!? Păi dacă tu nu dai doi bani pe tine, eu de ce aș da?! Învață să te vinzi, băi!
Vorbeam acum ceva timp cu fratele meu. Întâmplare face ca el să fie un pui de director la una dintre cele mai mari firme de cosmetice din România.
- Dacă ai veni să te angajezi la mine și te-aș întreba care este cea mai mare realizare a ta în cei 5 ani de presă, ce mi-ai răspunde?
Ca fost reporter, m-aș gândi la cele mai exclusiviste texte scrise. Am fost singura din Iași care a publicat cele mai mari salarii din județ și cele mai mari pensii - cu nume și prenume. Lefurile bancheriilor, veniturile notarilor și ale avocaților, neamurile de la Fiscul ieșean (din 580 de angajați – 25% erau verișori, cumătri, frați, surori, fini, nași, etc) cu numele lor și cu documente care să ateste cele scrise. Și încă alte câteva texte bombă care pentru mine au fost o mare realizare. NOT!! Total greșit!
- Greșit soră-mea! Greșit! Cea mai mare realizare a ta au fost legăturile pe care ți le-ai făcut, toate cunoștințele, prietenii.
PAM! PAM! Corect! Sau în traducere liberă – PCR-uri (Pile/Cunoștințe/Relații). Păi hai s-o luăm logic. Când nu vreau să stau la coadă la un ghișeu de la Fisc, ce fac? Sun un prieten. Când primesc notificare că mi se taie curentul a doua zi pentru că n-am plătit factura, ce fac? Îl sun pe Y de la E-On și-i spun că am primit notificarea de debranșare dar dacă primeam și factura probabil că nu se mai ajungea aici. Situația s-a rezolvat fără debranșări sau alte peripeții.
Ești întrebat de ce vrei să lucrezi în compania X. Și începi:
- Vreau să capăt experiență. (Huh?)
- Numele companiei dumneavoastră ar da bine pe CV-ul meu! (Really? O_o)
- E un bun prilej pentru a-mi dezvolta abilitățile. (Bancul zilei)
SERIOS?!? Crezi că eu, compania X, te angajez ca să dea numele meu bine în CV-ul tău? Să-ți cresc ție stima de sine? Te angajez ca să te școlesc, să te învăț meserie și apoi să pleci? Nu dragul mamii! Te angajez ca să aduci valoare și plus firmei. Te angajez ca să-mi aduci beneficii, iar eu te plătesc pentru asta. Dacă îți faci treaba bine, te plătesc bine sau te promovez. Dacă nu-ți faci treaba bine, te plătesc și atât. (Asta în cel mai fericit caz, dacă nu am luat decizia de a te da afară.)
Vorbeam acum două zile cu un bun prieten care a avansat în funcție. De la director pe județ a fost numit director general. L-am întrebat de salariu. (Hop și eu ca tot românul!)
- Nu am cerut un salariu ieșit din comun. Din contră. Am cerut o sumă destul de decentă. Am convenit de comun acord că voi sta cu salariul acesta trei luni de zile. După trei luni de zile renegociem. De ce să cer un salariu wow și să nu fiu demn de el? Poate nu fac față sau nu-mi îndeplinesc sarcinile. Nu mai bine stau cuminte în banca mea, arăt ce pot și după trei luni obțin salariul dorit?
Ați înțeles? Și încă o întrebare: Câți știți să vă faceți un CV (lăsați-mă cu Europass-ul) sau o Scrisoare de intenție? :)
Vreau si eu angajati care sa aduca valoare companiei mele
RăspundețiȘtergere