joi, 14 martie 2019

Mama ei de tehnologie


Merg si eu ca tot omul să scot banii de pe card. Știți și voi - facturi, rate, mâncare, pempărși, etc. Ajung la bancomat. Puf! Coadă afară. Eh ... merge repede, îmi zic în gând. Era o bancă cu ATM-ul situat în antecameră, unde deja așteptau două doamne, iar un domn scotea deja banii.
Mă așez la coadă afară în spatele unui domn și aștept, și aștept, și aștept. Proaspăt tunsă, deja mă lua cu frig pe la gât. Dă Domnul și iese un moșulică. Mă uit mai atent la doamnele dinaintea mea. Aaaaaa! A intrat pensia. Se explică coada. Ma relaxez și aștept și aștept și ... aștept. Îmi pierd ușor răbdarea și îmi lungesc gâtul belit înăuntru. Tanti Veta și tanti Mărioara (nume de cod) făceau conferință de presă la ATM. Apasă ceva butoane, iese hârtia. Cu o față de "Vezi, fă Veto?! Ți-am spus eu!", tanti Mărioara se uită urât la tanti Veta. Veta nu pare mulțumită. O dă la o parte pe Mărioara să încerce și ea. Și apasă pe butoanele alea, cum apasă colindătorii pe sonerie: să treacă cu tot cu deget prin ea, cu ciudă și cu sete. Și ține apăsat și apasă iar și se uită nedumerită în ecran și mai aruncă un ochi în stânga să vadă dacă nu cumva cineva se uită lung la ea și la pensia ei de pe card. Maricica se uită și ea peste umărul Vetei la bancomat. Într-un final ies banii. Mă uit ușor în jurul meu. Eram deja 5 la coadă. Așteptăm cu toții deznodământul. Ce să vezi! Nu iese hârtia!!!! Și dă-i și bagă cardul din nou și apasă și apasăăăă și așteaptă și se mai uită urât la Maricica și într-un final iese hârtia. Victorioasă, o ia și o aruncă la coșul de gunoi de lângă. Se uită la Maricica lung cu privire de: "Țațo Marișică. Așa se fașe!" Și iaca așa au fost irosite vreo 15 minute din viața mea.
După ele intră nea Mărin miliardarul din fața mea. Intru și eu cu el că deja mă vedeam cu ceaiul de coji de ceapă băgat de mama pe gât, cu mucii până la bărbie și cu paracetamolul pe post de ciocolată. Nea Mărin scoate ochelarii, pune ochelarii pe nas, scoate portofelul, scoate cardul, bagă cardul, apasă scurt. Totul calm, calculat, sigur pe el. Începe să fredoneze o melodie din tinerețea lui. Iese cardul. Bagă cardul în portofel. Ies banii. Bagă banii în portofel. VICTORIE!!!! Vine rândul meu. Nea Mărin scoate cardul. Bagă cardul în bancomat. WTF!!!! Serios!?!?! Mă uitam stupefiată. Ce credeți? Nu primise hârtiuța! Alte 7 minute irosite!!
Îmi vine rândul. Exact 1 minut pe ceas. M-am cronometrat. Iau banii de la bancomat și ies din bancă. În spatele meu era o coadă de vreo 9 persoane deja. Cer voie să trec și aud în urma mea unul mai iritat decât mine: "Dacă și asta era pensionară și stătea juma de oră la bancomat, o băteam!" :)))))
Mama ei de tehnologie!

joi, 7 martie 2019

Fiule, să nu-ți dai jucăriile!!


Dacă nu vei dori, atunci niciodată să nu-ți dai jucăriile, iar mama te susține întru totul.
Sunt sigură că se vor activa mamele model și mă vor judeca, dar puțin îmi pasă!!! Cine mă cunoaște știe ce om sunt și implicit știe și ce educație primește și va primi fiul meu!
Astăzi mi-am scos fiul la joacă, plini de zâmbete și veselie, cum o facem de fiecare dată și m-am întors plină de nervi. Nu pentru că am pățit noi ceva, ci în spirit de solidaritate cu Vlăduț.



Cele peste 12 grade de afară au făcut ca parcul de la noi din cartier să se umple de prichindei cu părinți și bunici. Printre zecile de copii era și Vladuț cu bunica lui. Lângă ei alți câțiva copii care se jucau în nisip. Ne-am dus și noi pentru că bebe tot trăgea la gașca mică și veselă. A văzut o greblă și înainte să pună mâna pe ea, am întrebat a cui este și dacă ne dă voie să ne jucăm cu ea. Grebla ca și toate jucăriile de acolo erau ale lui Vlăduț, un flăcău de 2 ani cu ochii precum cerul. Stătea cu spatele la noi, așa că prichindelul nu a văzut că ne jucăm cu grebla lui. În fața lui în schimb, erau alți 2 copilași care se jucau împreună cu jucariile lui. Dintr-o dată urlete și țipete. Vladuț trăgea de un tractor cu excavator și zicea "meu, meeeeuu". 
Apare bunica.
- Vlăduț, nu este voie! Învață să împarți!
Vlăduț, nimic.
- Vlăduț, dacă nu împarți te duc în casă. Nu e frumos ce faci! Lasă și pe alții să se joace cu jucăriile tale că așa este frumos.
Vlăduț avea ochii plini de lacrimi. Era obligat de cineva mai mare și mai puternic să-și dea jucăriile pentru că așa trebuie și așa este frumos. DE CE? Cine zice?



După tractor a urmat o sapă, o altă greblă mai mică până când Vlăduț a cedat cu totul și s-a ridicat de la locul de joacă supărat maxim. I-am mulțumit personal lui Vlăduț că ne-a lăsat să ne jucăm cu grebla lui și i-am promis că mâine dacă venim la joacă și ne întâlnim cu el, o să venim și noi cu jucăriile noastre.
- Ei, este mic încă! Nu știe să împartă, mi-a spus bunica lui.
- Nici nu trebuie, doamnă, i-am răspuns imediat. Sunt lucrurile lui. Dacă nu vrea să împartă, foarte bine. Nu trebuie obligat să dea lucrurile lui unui străin, așa cum nici noi nu o facem.
Bunica a zâmbit și mi-a dat dreptate, adăugând că sunt totuși copii și așa e frumos.
Și acum vă întreb eu pe voi, mame care sigur o să mă judecați și o să săriți că o să îmi învăț copilul să fie un egoist și un zgârcit, dacă v-ar face cineva și vouă la  fel?
* Dacă vă luați o mașină scumpă și vine vecinul să-i dați mașina să se dea o tură, ca deh! trebuie să împarți că așa e frumos?
* Dacă te duci la restaurant și când îți vine comanda, vine cel de la masa alăturată și-ți ia din farfurie că deh! pare mai bun ce ai tu în farfurie și îți ia doar o bucățică. Doar e frumos să împarți, nu?
* Colega de apartament îți ia pantofii tăi preferați și pleacă în club cu ei, că na! e frumos să împarți. Și ce mare lucru, că doar îi aduce înapoi. Nu-ți prea convine, nu?


Sursă foto: dreamstime.com

Atunci de ce mi-aș obliga copilul să-și dea jucăriile? ESTE EXACT ACELAȘI LUCRU diferența fiind vârsta! DA! L-aș obliga să dea înapoi jucăria luată de la alt copil, dar în niciun caz să-și dea jucăriile lui. De să plângă copilul meu? De ce să sufere la gândul că iar iese în parc și trebuie să-și dea jucăriile pentru că așa e frumos sau așa trebuie? Dacă va vrea să le dea, le va da. Dacă nu, NU! iar eu îl voi susține până la capăt.
Iar voi cei care mă veți judeca, mai ales mămici, imaginați-vă că mergeți pe stradă și vin să vă iau geanta de pe umăr că e mai frumoasă decât a mea și vreau să o port puțin. Cum!? Nu mi-o dai!?! Nu te-a învățat mama ta când erai mică că e frumos să împarți?


marți, 5 martie 2019

#FărăTelefon



Am fost crescută cu principii bine înrădăcinate, să am mereu cei 7 ani de acasă (cu cine merită), să nu uit niciodată de unde am plecat și să-mi respect familia.
Când eram copii, în fiecare weekend, mai ales duminica luam masa în familie. Dacă toată săptămâna mâncam care cum apucam și ne ținea mama numai în tocănițe și ciorbe, ei bine duminica friptura și pireul sau cartofii prăjiți erau festinul nostru culinar. Iar de sărbători era "literă de lege" să ne adunăm în casa părintească, indiferent prin ce colț al lumii eram.  De sărbători trebuia să venim ACASĂ.
Deși viața ne-a ținut despărțit ani la rând, fiind plecați fie în alte țări sau alte orașe, ușor ușor am "reînviat" tradiția mesei de duminică în familie. Așa se face că și zilele trecute ne-am adunat cu toții din nou. Cu niște coaste delicioase de la Meat Concept și cartofi copți făcuți după o rețetă dictată de Scărlatescu jr (n.r. - fiul meu de 1 an și 5 luni care toată ziua stă cu nasul în blide) prânzul, care s-a transformat și în cină, a fost grozav. Am râs de ne-au auzit oamenii din stradă, am povestit o grămadă de peripeții din copilărie, ne-am bătut pe desert și ne-am minunat de năstrușniciile copiilor noștri. A fost o masă în familie exact ca în copilărie.

Sursă foto: Mihai M./Facebook

Când s-a făcut noapte și s-a spart gașca, am realizat un lucru căruia nu-i dădusem importanță până atunci: nimeni, dar absolut nimeni nu a vorbit la telefon și nu a verificat rețelele de socializare, singurele momente în care am folosit telefoanele fiind cele în care am arătat sau făcut poze celor mici. A fost o zi grozavă în care am fost noi, familia. De atunci i-am spus mamei că nu mai vreau să avem telefoanele în preajmă când ne bem cafeaua dimineață sau când stăm la masă. Vreau să fie o regulă de aur în casă și să o respectăm cu regularitate. Mama a râs de mine, mai ales că natura meseriei mele este să am în permanență telefonul cu mine și să răspund imediat.
A trecut mai bine de o săptămână de la implementarea ei și deși am mai trișat cu "doar un pic, e urgent să răspund la mesajul ăsta", ne bucurăm altfel de momentele noastre simple. Deși telefonul vibrează, mâncăm în tihnă fără a sări repede să vedem cine sună și să răspundem, suntem mai atente, conștientizăm altfel lumea și oamenii din jurul nostru, iar cel mai important lucru este că trăim OFFLINE.

Sursă foto: fb/the idealist

Așa că, dacă și tu ești dependent de telefon, exact cum am fost și eu, ia o mică pauză. Pune-l pe vibrații, du-l în altă cameră când stai la masă cu cei dragi și (o glumă populară pe net) ai să vezi că sunt oameni chiar faini. 😂😂

#FărăTelefon 


vineri, 1 martie 2019

Primăvara începe cu Dolly ... din nou



Vă mai aduceți aminte când vă povesteam peripețiile mele cu ghetele fără fermoar? Dacă nu, dați click AICI să prindeți povestea din urmă.
Ei bine, primăvara mea începe iar cu ei. Fără provocări, fără șosete din pungi în picioare, fără ore de chinuială de băgat ghetele în picioare, ci cu o surpriză minunată. Într-un an de zile am comandat de la ei 6 perechi de ghete doar ale mele, 7 dacă o pun și pe mama. Produsele lor sunt atât de faine, încât și-a comandat apoi și Irina când a văzut ce ghete "șmechere" am. Apoi Claudia mi-a admirat una dintre perechile de ghete și după nici o săptămână mi-a trimis poza de mai jos cu mesajul: "Le ador. Nu sunt ca ale tale că nu am vrut să avem la fel". 


Apoi Corina a pus ochii pe una dintre perechile mele de papuci. Imediat a sunat să-și comande ghete mărimea 35, deși pe site nu figura mărimea disponibilă. După 3 zile purta tare mândră noile ghete în timp ce ne plimbam prin mall ca să-și cumpere și o pereche de blugi la asorte. Apoi Ioana, Raluca și lista poate continua.


Ei bine, primăvara mea a început cu un mesaj de la ei și apoi cu un pachet adus de curier. Ce a urmat apoi? Țopăieli cât casa prin casă, apoi  parada modei, apoi iar țopăieli, apoi iar parada modei. 





De gentuța plic nu mai zic nimic. Pe 9 martie am un eveniment la care o voi purta tare țanțoșă. Parol! 😁
Ghetele sunt mărimea mea, AU FERMOAR :)))), sunt din piele, sunt MINUNATE și sunt la fel de grozave ca mărțișorul de 1 kg primit de la mama. 😂



Să aveți o primăvară frumoasă și să o începeți cu Dolly. Pe lângă produsele calitative pe care le au, prețurile sunt grozav de bune și cine știe ce mărțișoare primiți anul viitor. 🌼🌺🌸
Happy Mărțișor Day! 

miercuri, 27 februarie 2019

13 ani și-o pasiune



Se zice că în viață e bine să faci de toate. Să încerci câte un pic din orice, să fii deschis spre tot ce e nou și să ieși din zona ta de confort. Îmi place și varianta tradițională de "om realizat": să cumperi o casă, să faci un copil și să plantezi un copac. Ei bine, eu le-am făcut pe ultimele trei și încă ceva în plus.


Am făcut parte dintr-un proiect unic în România și pentru asta îi mulțumesc lui Marian Hrenciuc. Ca să fiu mai clară, Marian este singurul hairstylist din România care a publicat 2 cărți de specialitate, iar eu am avut deosebita onoare să lucrez alături de el și echipa lui. De ce vă spun toate astea?
Pentru că:
1. Sunt singurele cărți de specialitate scrise de un roman;
2. Sunt foarte utile dacă vrei să activezi în meseria aceasta;
3. Cunoscuți hairstylisti i-au xeroxat cărțile și le-au dat ca material didactic ucenicilor din saloanele personale.


Ghidul Coloristului îți explică clar pașii cum să realizezi culorile, însă preferata mea este Ghidul HairstylistuluiLa ce întrebări îți raspunde acest ghid și ce informații găsești în el?

1. Există o vârstă limită la care să începi această meserie?
2. Hair-stylist de succes sau familie?
3. Sărac => Succes
4. Ce semnifică termenul de hair-stylist?
5. Cele 6 calități ale unui hair-stylist
6. Cum poți ști dacă ai talent în această meserie?
7. Hobby sau performanță?
8. Primii pași în cariera de hair-stylist
9. Propriul salon sau angajat?
10. Azi toți vor banii înainte! Muncește și banii vor veni!
11. Teama de a face un business
12. Oamenii slabi caută scuze. Nu fi unul dintre ei. Fă ceva!
13. Cariera de hair-stylist
14. Tehnici de influențare (manipulare)
15. Antrenamentul continuu
16. Tipologii de clienți
17. Culorile și influența lor
18. Școala vs. școala vieții


Pe lângă cele 2 cărți, Marian a deschis în Botoșani, orașul său natal, și un magazin cu produse profesionale de hairstyle – TER22 Shop. Ce mi se pare fascinant este că vrea să extindă magazinul la nivel național sub formă de franciză. Admir oamenii care au visuri mărețe. Și că tot veni vorba de magazine, să știți că are reduceri grozave pentru doamne și domnișoare în perioada 1-15 martie, iar domnii care sunt în pană de idei pentru mărțisoare, pot achiziționa unul dintre cardurile cadou aflate în magazin.







Cine este Marian Hrenciuc?




Este un tânăr de 34 de ani, trainer Londa Professional România de peste 10 ani de zile. A pus prima dată mâna pe foarfecă la 21 de ani și de atunci și-a transformat hobby-ul în pasiune, pasiunea în muncă, iar munca într-un nume cunoscut la nivel internațional. A participat la nenumărate cursuri internaționale susținute de academii de renume precum Vidal Sassoon, Tony and guy, Mahogamy, dar a și susținut la rândul său zeci de traininguri la nivel național și internațional.