sâmbătă, 7 decembrie 2019

Vă rog să mă iertați!


Eu sunt un om foarte lipicios. Îmi place să am prieteni, să socializez, să ies, să povestesc, să călătoresc, să fiu mereu înconjurată de oameni. Probabil că și de asta ador ceea ce fac. În fiecare zi întâlnesc oameni și mă fascinează să văd cum îmi modific starea sau atitudinea în funcție de fiecare client. Cu unii pot să râd și să glumesc, cu alții trebuie să fiu sobră, cu unii abia dacă-i scoți din ale lor, iar cu alții nu pot interacționa nicicum.
Așa sunt și în relațiile cu prietenii mei. Cu unii împărtășesc absolut tot, cu alții abia schimb două vorbe, iar cu alții vorbesc de Paști și de Crăciun. Azi am ajuns la concluzia că am făcut o MARE GREȘEALĂ!
Vedeți voi, eu sunt genul de om căruia îi place să împărtășească și rele și bune. Dacă am un eveniment fericit în viața mea, îți povestesc. Dacă mi se întâmplă ceva rău, îți povestesc. Așa sunt construită. Îmi place să te invit la mine la o cafea, la masă, dacă plec într-o excursie de zi, te sun să te invit sau să-mi ofer ajutorul necondiționat. Așa am crezut că fac prietenii.
Astăzi când stăteam cu mama la cafea, vorbele ei m-au trezit la realitate.
-         Încetează să mai tragi de așa zisele tale prietenii. Înțelege pentru
totdeauna că nu toți sunt ca tine! Tu îi chemi peste tot, îi chemi la tine, îi chemi în parc, îi chemi la masă, îi chemi în excursii și vacanțe. Tragi de ei și? Cine te cheamă pe tine? Cine te-a invitat toată vara asta la un suc? Cine te-a invitat la un grătar? Câți te-au întrebat de sănătate? Tu nu vezi că pe cine consideri tu prieten,

vineri, 29 noiembrie 2019

35 cu 2



Ieri dimineață mă sună George:
-         Ai timp să treci pe la mine pe la studio? Vreau să-ți arăt ceva fain tare cam într-o oră. Ajungi?
-         Ajung, ajung că am treabă prin zona tribunalului și mi-am luat liber special pentru asta.
Deja mă gândem că mă cheamă să-mi arate vreun decor deosebit de Crăciun. Când am ajuns la el, mă pune să-l mai aștept puțin că s-a decalat cu niște comenzi. Numai bine mă plimb puțin prin studioul lui.







******

Anul acesta fiul meu a împlinit 2 anișori și la câteva zile distanță, eu 35. De ziua lui am petrecut cu o gașcă faină, oameni dragi tare, tare sufletului nostru. S-a lăsat cu joacă, râsete, pizza, torturi, coifuri, bătaie pe jucării și o chinuială fantastică să reușim să facem o mână de copii să stea la pozat.






          De ziua mea în schimb, mi-am dorit cât mai multă intimitate. Mi-am dorit să petrec timp de calitate doar cu familia mea. Cum frate-miu & company erau la Brașov, mi-am organizat ziua cu moțoțicu, mami meu și nelipsita Dodolina.
L-am sunat pe George, l-am rugat să-și facă timp și pentru noi în agenda lui aglomerată și să ne facă o ședință foto aniversară. Așa se face că ziua mea de naștere am petrecut-o pe malului Ciricului, cărând baloane, făcând mușchi cu un tort de vreo 2 kilograme pe care-l mutam de pe o mână pe alta, strigând mereu după Dodo și spunând din 2 în 2 minute – ”Mami, ai grijă la băiat!”, ”Ah! Grijă mare!”, ”Ține-l de mânuță!”, ”Vezi să nu cadă!”, ”Pui, zâmbește!” -  și strâmbându-mă la copil să-l fac să râdă de cred că și acum am maxilarul dislocat.


Voi știți ce greu e să organizezi o ședință foto în natură?!? Numai căratul materialului decorativ îți ia 2 ore.
Sună-l pe Mircea:
Am nevoie de baloane colorate!
Vino în Metalurgie să le iei. Cifra 2 este cadou pentru ștrumful tău din partea noastră.




Sună la cofetărie, trimite poze, negociază, stabilește ora când să ridici tortul, alege locația pentru ședința foto aproape de cofetărie că s-au anunțat 40 de grade și vrei să mai ajungi cu ceva aluat la pozat și nu cu o chestie care arată ca înghețata topită. Apropo, mulțumesc din suflet Cofetăriei Marabou. Tortul a fost EXCEPȚIONAL atât ca și design, cât și gust. Cine mă cunoaște, știe că la așa ceva și mai ales când vine vorba de copilul meu, sunt SUPER CHISATĂ și țin să iasă IMPECABIL. Jos pălăria pentru dumneavoastră.
Buuuuun. Luat tort, fugit după baloane. Băgat Mircea baloanele în mașină. Eu și tirul de la Coca Cola ce mai întorceam privirile oamenilor de pe stradă.
Ajungem la destinație, eu cărat toate cele, moțoțicu pus pe plâns că nu vrea baloane.

-         Ia mami măcar unul în mână! Nu-ți face nimic!
-         Nu, nu, nu. Nu pace, nu veau. 
Și dă-i bocete, frateeeee! 

Ajunge după noi și George împreună cu un coleg. Îl ia pe moțoțicul meu de mână și parcă s-a rotit pământul cu 180 de grade, că puiul meu s-a înseninat imediat. Și au început ei să discute ca băieții, să povestească de fotbal și mașini, să râdă unul la altul iar rezultatul îl vedeți în poze.








Toate bune și frumoase până am scos tortul din cutie. Mai prinde-l la poze dacă poți. Noi zâmbeam la aparat, el să devoreze turta dulce. Într-un final ne-am lăsat păgubași, i-am dat liber la tort și  ... 





           

******
Ieri dimineață mă sună George:
-         Ai timp să treci pe la mine pe la studio? Vreau să-ți arăt ceva fain tare cam într-o oră. Ajungi?
-         Ajung, ajung că am treabă prin zona tribunalului și mi-am luat liber special pentru asta.
Deja mă gândem că mă cheamă să-mi arate vreun decor deosebit de Crăciun. Când am ajuns la el, mă pune să-l mai aștept puțin că s-a decalat cu niște comenzi. Apare într-un final cu cel mai minunat și deosebit album foto: cel de la ședința foto cu moțoțicul meu modelul principal.
Îți mulțumim, George! Îți mulțumim de 1.000 de ori!






*****

Din culise 






joi, 21 noiembrie 2019

Generația Partikip


Umblă vorba prin târg că sunt mai acidă așa de felul meu, mai ales când mă irită ceva. Băi, frate!! Când văd câta prostie este pe metrul pătrat pe rețelele de socializare, urlu!
Care ai fost, mă, la grădina zoologică și ai uitat să închizi ușa?  Au scăpat toate specimenele, că de sărit gardul, slabe șanse cu ”tineretul” din ziua de azi. Accesul la ”libera exprimare” în online, pe mine una mă termină cu zile. Mă dor ochii în fiecare zi când deschid Facebook-ul și văd ce se comentează și mai ales cum se comentează la diferite postări. Pe lângă faptul că unii n-au nicio treabă cu limba română, nesimțirea este crasă!
Hai să vă explic că deja simt vreo 2 că se uită cruciș.
De-a lungul !!!!ANILOR!!!! am fost nevoită prin natura joburilor pe care le-am avut să fac și angajări. Primul pas spre a-mi găsi echipa a fost, bineînțeles, să optez pentru anunțurile de angajare pe diferite platforme: la ziar, la firme specializate de recrutare, fie în online pe grupurile de profil și ”OFCORS” pe Facebook. Și să te ții ”frățiuer”.
Dai și tu frumos ca tot omul anunțul:
”Firma X angajează personal pentru postul Y. Salariu X , program de lucru Y. Detalii la numărul de telefon Z.”
Și începe apocalipsa!! Știți rațele alea care se apucă una de măcănit și după ea începe turma? 



Și încep comentariile care te lovesc unul câte unul în moalele capului:
Detalii
Detalii
Detalii
Up
Partikip
Interesată
Detalii
Detalii
Detalii
Și eu sunt curioasă
Detalii
Detalii
Detalii





Dacă te mănâncă să le răspunzi: ”Vă rugăm să sunați la numărul afișat pentru detalii”, tot tu ți-o iei peste nas: ”Dar ce doamnă, vă e lene să scrieți aici?” După care urmează alte 20 de comentarii cu ”Detalii”. Ba mai mult, îți dau mesaje în privat, dar să sune la telefon, ptiu! ferească!!!





M-am mai răzvrătit eu o dată și am luat ”apărarea” unui coleg de breaslă. Pfooooaaaaaiii! Mare greșeală! Când m-a luat la ture o dUamnă trecută lejer de 60 de ani, nu m-a mai spălat nici apa Dunării. Apoi cred că a fost curioasă ce hram port și s-o fi uitat pe Fb-ul meu, că și-a șters la scurt timp comentariul, și-a cerut scuze în privat, dar m-a și blocat.
Mamaie, eu îți plătesc pensia!







Poate că sunt de modă veche, poate am pretenția la un minim de bun simț și decență, poate că sunt exagerată, dar pe cuvânt de cercetaș că generațiile astea se tâmpesc pe zi ce trece.
Dacă te-ai regăsit printre rândurile de mai sus, dă-i drumul în ceapa ta la școală și învață limba română, lasă Facebook-ul, învață lucrurile elementare de bun simț și pune naibii mâna pe telefonul ăla și sună când ai nevoie de datelii. O să ajungeți în scurt timp o generație de retardați, inculți, puturoși și incompetenți.




sâmbătă, 9 noiembrie 2019

La canto cu el!!!


Când vine vorba de telenovele, eu și maică-mea suntem mai ceva ca acele casnice declarate. Lunea de la 20.30 avem Vlad pe ProTv, miercurea și joia este literă de lege – Sacrificul pe Antenă.
Și cum ne organizăm noi frumos, ba cu un chips, ba popcorn, ba fistic și începe filmul, intră fiu-miu în transă. Băi! Știți cum sunt animalele de pradă care simt imediat frica victimei? Așa e feciorașul meu! Când îți e lumea mai dragă și scena cea mai cea, replica cea mai savuroasă, colegul își începe numărul! Ia un creion pe post de microfon, sau orice are la îndemână, și se apucă de urlat, aaaaa, pardon, de cântat. Și nu așa, frate! Cu talent, cu mișcări scenice, cu interacțiune cu publicul, adică cu mine și mama!



Să încerci să-l oprești?!?! Ferească! Dacă la actul artistic participă toți vecinii fără voia lor, încercă să-l oprești și participă tot cartierul!
Ce mă amuză cel mai copios este că el cântă cu atâta pasiune și are niște mișcări scenice, de și maneliștii ar fi geloși pe el. Au aflat și alții de pasiunea lui și iaca așa se face că a primit cadou un microfon la aniversarea lui de 2 ani. Roz!




Și azi așa, mâine tot așa, până când am luat chiar în serios să îl înscriu la cursuri de canto. Și cum o mamă pleacă la război bine pregătită, iată-mă  căutând instructori de canto pentru micul meu argint viu.  
Din click în click am ajuns la Ira Sacenco. Iraaaa! Cum de nu mi-am adus aminte imediat de Ira!! Moldoveanca ”jet pi jet”, adică de peste Prut, nu numai că este frumoasă și talentată, dar este și o ”nebună” incurabilă, care vorbește exact pe limba mea. Deci clar este profesoara perfectă pentru fiul meu care va face canto peste vreo … 2 ani. :))))))

De ce am rezonat așa de bine cu Ira? Pentru că este una dintre solistele trupei SoundCheck, o gașcă faină și plină de viață care face show peste tot pe unde merge.



I-am cerut informații despre ce presupun aceste cursuri de canto, ocazie cu care am aflat că Ira este absolventă a Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice de la Chișinău și masteranda Universității de Arte George Enescu din Iași. Predă încă de când era la Chișinău, întrucât a lucrat la o școală de arte ca și profesor de pian încă din anul II de facultate.




Ce mi s-a părut super fain este că Ira are cursanți și copii de 4 ani, o răbdare de fier și știe cum să ”modeleze” copilul. Doar nu mă puteam încrede în vorbe! A trebuit să văd cu ochii mei.
Organizează concerte live și chiar la finele lunii acestea va avea loc a doua ediție “ Live o’clock” și al cincilea la număr în cadrul proiectului Ira Sacenco Music Workshop. Vor cânta cursanții clasei de canto acompaniați de instrumentiști profesioniști. Detalii găsiți AICI. 


Elevii care vor susține concertul au vârste cuprinde între 14 și 36 ani, deci nu e niciodată prea târziu să te apuci de ce-ți place.
Pentru cei care vor dori să vină la spectacol, acesta va avea loc la Oxford Pub, iar biletul este de 30 RON. Dacă-l ratați pe acesta, mai urmează unul în ianuarie.
Pe lângă concertele live, proiectul Ira Sacenco Music Workshop. organizează recitaluri vocale și instrumentale (câte două pe an), plus ca și tradiție în luna Martie, o seara de muzică românească la pian și voce oferită exclusiv mamelor cursanților la canto, concertul fiind intitulat “O seara pentru mame”.
Eu deja am discutat cu Ira și i-am arătat vreo 2 filmulețe cu ”Vijelie” al meu. Zice că peste 2 ani este numai bun de frământat și scos din el un solist excepțional.


          Și cum formațiile și sălile de nuntă se iau cu 2 ani înainte, vă las numărul de telefon mai jos pentru cei care vor un artist dedicat la evenimente. :D