sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Când pasiunea ți-o cere, lași trafaletul și pui mâna pe cratiță


Pe Georgiana am cunoscut-o acum vreo 7 ani. Abia devenisem manager la Complex Popas Păcurari și venise cu pliante pentru o posibilă colaborare pe partea de decorațiuni. De la colaborare la prietenie nu a fost decât un singur pas. Am ajuns sa-i organizez nunta fratelui ei Ionuț, apoi a Andreei – sora mai mare, iar la nunta ei cu Dragoș am făcut karaoke la lumina brichetelor. Deși au trecut anii și ei au plecat din țară, fiind stabiliți în Londra, nu despre Geo vreau să vă povestesc, ci despre soțul ei - Dragoș.


Vedeți voi, Dragoș pentru mine este tipul acela de om despre care aș face un film. Nu-l cunosc atât de bine personal, cât îl cunosc din poveștile Georgianei și vreau să vă spun că dacă s-ar scrie cărți despre el, aș cumpăra vreo 10 și le-aș face cadou prietenilor cu mesajul: ”Visele devin realitate atunci când CREZI și când MUNCEȘTI pentru ele.”
Dragoș este pasionat de gastronomie. Nu vorbesc de o pasiune de duminică, când nu ai chef să ieși din casă și te uiți prin frigider și combini ceva de-ale gurii. Vorbesc de o pasiune ce te face să-ți pierzi nopțile citind rețete, o pasiune care te face să adormi cu telefonul în mână urmărind rețețe online sau cu televizorul mergând non stop pe Paprika. Și când te gândești că începuturile preconizau o carieră strălucită în construcții …

”Am început să gătesc încă din adolescență, îmi găteam singur acasă. Am observat că îmi face plăcere și mă relaxează. Mi-am dezvoltat mai mult pasiunea când am început să emigrez și am ajuns pentru prima dată în Italia.
Cred că această pasiune mi-a fost inspirată de mama. Ea a lucrat ca chef executiv la fostul restaurant Moldova, zic fostul pentru că nu știu dacă încă mai e. Am văzut-o cu câtă pasiune gătește! Pentru ea bucătăria era totul și îmi plăcea ca e foarte creativă. Mereu când o priveam cum gătește îmi ziceam că vreau să fiu bucătar! Vreau să fiu ca mama! Însă niciodată nu am crezut că chiar voi fi ... Drumurile vieții mele păreau a fi diferite, departe de acest domeniu”, mi-a povestit Dragoș.



Cum a fost prima zi într-o bucătărie adevărată? L-a bușit râsul instant.

” Hahaha, o combinație de nebunie cu stres! Dar un stres plăcut! E mare lucru să ajungi să lucrezi într-un domeniu care îți face plăcere. Chiar dacă sunt zile foarte grele, treci peste ele cu plăcere. Nu am început direct ca Chef, am luat-o de la zero, mai ales că aveam ani de zile în spate pe care-i lucrasem în domeniul construcțiilor.”

 Odată mutat în Anglia, a reușit să-și găsească de muncă printr-o prietenă dragă lor din România.
”Cunoscând foarte mulți oameni, din discuții cu soția mea, prietena noastră ne-a pus în legătură cu niște oameni extraordinari, români mutați și ei în Anglia, care cunoșteau pe cineva care activa deja într-un restaurant și mă puteau ajuta pentru că aveau nevoie de oameni în bucătărie. Am luat legătura cu băiatul respectiv, un om foarte cald cu care ulterior ne-am împrietenit. Am început să lucrez la vase, după care am fost promovat pe middle section după aproximativ 1 săptămână, urmând mai apoi să fiu promovat pe final section după 2 săptămâni. Dupa alte 2 săptămâni pe final section am fost trecut la gătit. Am fost ajutat foarte mult de head cheful de la vreme respectivă, Alex.”


           L-am rugat pe Dragoș să-mi descrie din punctul lui de vedere, cum a fost primul eșec, dar și primul succes în bucătărie.
”Primul eșec în bucătarie a adus cu el foarte mult stres. Am ars 20 kg de sos! Pffuu !!! Iar primul succes eu îl consider momentul când am primit primul feedback pozitiv din partea unui client care a fost adus de către manager în bucătărie și mi-a zis “mulțumesc”. Mi-a crescut inima ca pâinea și m-a facut să îmi doresc mai mult decât ceea ce fac acum în bucătăria unde lucrez.”

          Cine este astăzi Dragoș și cine va fi peste 10 ani?

”Sunt Dragoș un om simplu și modest, căsătorit cu cea mai minunată femeie din univers! Aspir la un viitor cu 3 copii (Alexandru George, Robert George și Rebeca Maria) și la un viitor într-o bucătarie mai mare și mai vastă în poziția de executive chef! Peste 10 ani, voi fi același Dragoș, un om modest cu bun simț și carismă, dar în același timp serios cu ceea ce face. Mi-a fost foarte greu până am ajuns aici. Am lucrat în diverse domenii, însă nu îmi pare rău că le-am făcut!”

Sacrificiile lasă cicatrici

”Am plecat din țară pentru prima dată în Italia, la vârsta de 21 ani. Am ajuns prin Sicilia, iar acolo lucram timp de 18 ore în care aveam 3 job-uri (lucram într-un service auto, într-o parcare de mașini și ospătar într-o pizzerie). Acolo, să mă pot hrăni aș putea spune că găteam din nimic :)). A fost o experiență teribilă! Am lucrat timp de 6 luni în Sicilia, totul luând sfârșit cu amenințări grave fiind la un pas de moarte, dar este un episod din viața mea pe care vreau să-l uit!
Am revenit în România, după care m-am întors în Italia după aproximativ 5 luni. Am început în Verona, după ce am colindat majoritatea Italiei. Lucram în construcții, mai exact făceam camere sterilizate (camere albe). De acolo am ajuns în Franța și mai apoi munca m-a dus în Praga. Am lucrat timp de 6 ani în domeniul acesta. M-am întors iar acasă, perioadă în care am cunoscut-o și pe Georgiana. Am rezistat acasă doar 6 luni de zile. Oricât aș fi dorit să rămân și să realizez ceva, era imposibil.  După ce am lucrat ca ospătar timp de 6 luni, am luat iar la drumul străinătății și m-am oprit în Suedia. Faptul că am călătorit atât de mult singur, am fost oarecum forțat să îmi gătesc, dar nu numai mie ci și colegilor mei de apartament. Făceam totul din plăcere, mai ales că mă relaxa. Îmi plăcea să calculez mâncarea pe săptămână, să organizez și să gătesc în așa fel încât să nu risipim bani. Primeam complimente din partea colegilor și nu se supărau că poate uneori experimentam.”




Astăzi Dragoș este Head Chef și se visează în propriul lui restaurant. Râde când îmi spune că are idei pe care trebuie să și le scoată din cap. Știe că mai are multe de învățat, dar sub îndrumarea unui maestru, este convins că pasiunea îl va duce în punctul de a-și depăși profesorul.

”Tot ce aveam nevoie era de ocazia de a lucra într-o bucătarie! Nu simt că arăt tot ce pot în momentul ăsta pentru că sunt rețetare de respectat, dar îmi mai pun amprenta din când în când pe câte un preparat și schimbarea este foarte bine primită atât de către clienți cât și de cei din conducere! Este un început.  Aspir la o bucătărie mai mare, mai vastă, unde îmi pot pune amprenta mai mult decât o fac acum! Însă e un început, un început care promite multe.”



vineri, 27 decembrie 2019

Până când bătaia ne va despărți!



Și vine ziua când te îndrăgostești ca orice fată deșteaptă, ca proasta! Și pui suflet cu patos. Îți spui noaptea când pui capul pe pernă că de asta nu s-a legat nimic cu niciunul. Trebuia să vină el, the one.
Și vă începeți povestea de dragoste. La început timid, feriți de ochii lumii. Apoi ușor, ușor vă afișați. Poze împreună pe Facebook, un check-in la munte, unul la mare, apoi te prezintă familiei (soției și copiilor – hahahaha – ce-mi plac glumele mele!!). Începeți să vorbiți de viitor. Cât de frumos va fi să fiți voi doi, să vă construiți o căsuță, o familie, să-i faci o fetiță. WOA!!! Să-i faci o fetiță? Te va ține toată viața în puf (puf o palmă, puf un pumn – dar astea le afli mai târziu), va munci pentru fetele lui tata până la ultima răsuflare. Îți va face cadouri, flori oferite lunar în ziua aniversării voastre, excursii surprize, parfumuri ... practic te cumpără, dar tu nu vezi. Ești fata deșteaptă îndrăgostită ca proasta!
Și vine ziua în care te cere. Spectaculos, nu așa ca orice țăran! Și spui DA. Și începi să organizezi nunta chiar dacă ai inima strânsă că familia ta a realizat ce nemernic este și nu-l acceptă, dar își mușcă limba. Dacă tu ești fericită, sunt și ei. Și vine ziua în care devii doamnă, devii a lui. Oficial cu acte.
Și începe distracția! Pentru început mici șicane. ”De ce îți dă ăla like pe Facebook? De ce nu-ți mai dă ăla like pe Facebook? Ai alt cont?” Tu, fată deșteaptă, îndrăgostită ca proasta, pui totul pe seama iubirii nemăsurate pe care ți-o poartă. E gelos, mititelul! Ce frumos!
Apoi încep jignirile: ba ești multă (adică balenă), ba ești proastă, ba să-ți tacă fleanca aia cretină. Iubi devine fă, păpușă devine ”în morții mă-tii”, prințesă devine curvă și tot așa. Ușor, ușor începi să te trezești din basmul tău cu prinți și prințese și vezi adevărata față a porcului prințului. Urmează prima bruscare, cu reacții imediate de regrete neimaginabile. Teatru ieftin cu trântit pe jos, plânsete, bocete, dat pumni în cap, vai cum a putut! Plecăciuni, mătănii, pupat picioare și cerut iertare în genunchi. Deja nu mai simți nimic. Totul în tine a murit de la prima bruscare. Dar ai stat! Ca proasta!

Sursă foto: csi.ro


Apoi vin episoadele de violență mai accentuată, amenințări cu moartea dacă îl părăsești, tentative de suicid teatral. Deja te-ai trezit din basm și-ți dai seama că ești într-un film foarte prost, ce se transformă din dramă în groază.
Gata! Divorțezi!
Ți se întimpărește în minte ca o idee obsesivă. Trebuie să scapi de monstru, dar stai! Vin sărbătorile. După sărbători, bagi actele de divorț. Cum să mergi la părinți de Crăciun și să le spui că divorțezi!? Ferească!!
De sărbători, îți face o surpriză și-ți spune că a luat bilete în vară pentru Dubai. Te gândești că poate chiar îi pare rău și încearcă cum știe el să-ți ceară scuze. Îi mai dai o șansă. Mergeți în Dubai. Prima zi de vis, a doua zi ești iar vacă. A treia zi se chinuie să împace prințesa, a patra zi, ești doar o tâmpită care nu știe să-l aprecieze și noroc că te-a luat el, că altfel nu te lua nici dracu! Ajungi acasă cu haine frumoase, parfumuri, cu pupat de mână și vreo 3 vânătâi suvenir.

Sursă foto: csi.ro

Gata! Divorțezi!
Afli că ești gravidă. Unde să te duci? Cum să pleci cu un copil singură pe drumuri. Ce vor zice părinții, ce vor zice vecinii? Poate că acest copil este șansa de care aveați nevoie să fiți familia la care ai visat. Îi spui că aștepți un copil. Se bucură fals. Îi dai vestea de față cu familia și trebuie să joace teatru. A doua zi ți-o retează: ”Ce vacă ești acum? Să vezi cât te faci după!”
Și te faci vacă, te faci balenă, te faci muuuuultă deși tu te chinui să faci foamea. Dar bebe cere, are nevoie de tine complet. Și porcul prințul își trage amantă. Tu nu mai prezinți niciun interes decât faptul că-i oferi statutul social de bărbat însurat și familist convins în fața celorlalți. Îți spui că este doar vina ta. Dacă nu te îngrășai așa de tare ... Dar afli mai tâziu că porcul prințul avea amanta dinainte să faceți nunta! Avea nevoie de scuze!
Pot continua basmul ăsta prost până mâine!

De la ce m-am luat? De la un telefon primit zilele trecute:
-          Găbița, ajută-ne te rugăm că nu mai știm la cine să apelăm.
Dă-ne numărul de telefon al avocatului tău. Este vorba se sora lui Andrei. Este pentru prima dată când lucrurile au degenerat și s-a dus să o ia din casă până nu o calcă în picioare și pe ea și pe copil. Au venit în țară pentru sărbători și nu mai vrem să o lăsăm să plece cu el!  Ne este frică că o prostește iar și în Italia nu o putem ajuta, nu putem avea grijă de ea și bebe. Avem nevoie să știm ce putem face legal să-l împiedicăm pe el.
Dragă mămică, sleită de puteri și fizic și psihic, te înțeleg perfect. Abuzul verbal este tot abuz. De cel fizic nu îți mai spun! Te face la psihic până te controlează. Îți știrbește încrederea în tine, până ajungi să crezi și tu că ești un nimic și nu valorezi 2 bani. Stai să iei și bătaie. De rușine, de gura lumii și a familiei. Înduri... Poate scapi azi cu o bătaie soră cu moartea, dar mâine nu-ți promit că vei fi la fel de norocoasă. Tu n-ai decât să stai dacă-ți este frică, dar de ce-ți CONDAMNI COPILUL?!? Ce vină are micuțul că a venit pe lume? NU a cerut el. Tu l-ai adus și tu ești responsabilă pentru el. Nu tac-su, nu gura lumii, nu vecinii sau prietenii. Cu ce drept condamni acel suflet la o viață traumatizantă și toxică? Ce să vadă? Ce să învețe? Cum tati o bate pe mami? Cum tati o jignește pe mami? Cum tati azi dă cu mami de pereți și mâine îl bate și pe el cu cureau?
TREZEȘTE-TE!!!! Cum adică nu ai unde să te duci? Sunt atâtea centre care ajută femeile maltratate, este familia care îți este alături indiferent de situație. Ai acel suflețel de câteva luni a cărui viață depinde de tine! Ce faci dacă mâine te omoară? Te răsucești în mormânt că rămâne EL să-l crească, îți spun eu! Defapt nu rămâne nici el că ajunge în pușcărie. Și atunci? La cine ajunge cel mic? Dacă ai noroc să ai părinți, va deveni subiectul unui război între părinții lui și ai tăi. Dacă nu, la orfelinat cu el! Hai! Mai stai să-ți mai dea un pumn. Doar ești învățată iar vânătăile trec cu fond de ten.
          Draga mea, viața este atât de frumoasă când îndepărtezi toți oamenii negativi din viața ta, chiar dacă este vorba inclusiv de tatăl copilului tău. Ai să vezi cu câtă dragoste va crește! Nu-i va lipsi nimic, pentru că Dumnezeu le așează atât de frumos, încât nu te va lăsa. Te vei liniști, te vei bucura de o cafea aromată în timp ce-ți vei privi îngerașul cum doarme în siguranță. Încet îți vei recăpăta încrederea în tine și vei conștientiza că ești un om minunat, care a avut doar ghinion.
Primul pas pe care trebuie să-l faci, este să conștientizezi că situația nu se va schimba, ci din contră mai tare va degenera. Iubirea nu înseamnă suferință, lacrimi, violență sau abuz! Iubirea înseamnă liniște, încredere, protecție, fericire, râsete. Dacă nu simți așa ceva lângă omul tău, PLEACĂ!
Fii curajoasă! Nu ești nici singură, nici singura. Nu sta până când moartea vă va despărți pentru că este o chestiune de timp. Nu mai este vorba de tine. Este vorba de copilul tău, iar ca puiului să-i fie bine, trebuie să-ți fie ție bine. TU EȘTI CEA MAI IMPORTANTĂ! DA! Tu ești pe primul loc. Dacă tu te îmbolnăvești cine are grijă de cel mic? Dacă bebe pățește ceva și tu nu ești în stare să ai grijă de el, ce se întâmplă? TU TREBUIE SĂ FII BINE PRIMA!
Iar vouă care vă flutură iepurașii, stolurile de păsărele, fluturași și molii prin stomac, uitați-vă de 100 de ori la filmulețul de mai jos. Până nu aveți independeță financiară, nu vă măritați!! Acum, nici prea multă independență financiară nu e prea bună, că atrageți curvele masculine dornice să fie întreținute. Vreo 2 cunosc doar eu! 😉




sâmbătă, 7 decembrie 2019

Vă rog să mă iertați!


Eu sunt un om foarte lipicios. Îmi place să am prieteni, să socializez, să ies, să povestesc, să călătoresc, să fiu mereu înconjurată de oameni. Probabil că și de asta ador ceea ce fac. În fiecare zi întâlnesc oameni și mă fascinează să văd cum îmi modific starea sau atitudinea în funcție de fiecare client. Cu unii pot să râd și să glumesc, cu alții trebuie să fiu sobră, cu unii abia dacă-i scoți din ale lor, iar cu alții nu pot interacționa nicicum.
Așa sunt și în relațiile cu prietenii mei. Cu unii împărtășesc absolut tot, cu alții abia schimb două vorbe, iar cu alții vorbesc de Paști și de Crăciun. Azi am ajuns la concluzia că am făcut o MARE GREȘEALĂ!
Vedeți voi, eu sunt genul de om căruia îi place să împărtășească și rele și bune. Dacă am un eveniment fericit în viața mea, îți povestesc. Dacă mi se întâmplă ceva rău, îți povestesc. Așa sunt construită. Îmi place să te invit la mine la o cafea, la masă, dacă plec într-o excursie de zi, te sun să te invit sau să-mi ofer ajutorul necondiționat. Așa am crezut că fac prietenii.
Astăzi când stăteam cu mama la cafea, vorbele ei m-au trezit la realitate.
-         Încetează să mai tragi de așa zisele tale prietenii. Înțelege pentru
totdeauna că nu toți sunt ca tine! Tu îi chemi peste tot, îi chemi la tine, îi chemi în parc, îi chemi la masă, îi chemi în excursii și vacanțe. Tragi de ei și? Cine te cheamă pe tine? Cine te-a invitat toată vara asta la un suc? Cine te-a invitat la un grătar? Câți te-au întrebat de sănătate? Tu nu vezi că pe cine consideri tu prieten,

vineri, 29 noiembrie 2019

35 cu 2



Ieri dimineață mă sună George:
-         Ai timp să treci pe la mine pe la studio? Vreau să-ți arăt ceva fain tare cam într-o oră. Ajungi?
-         Ajung, ajung că am treabă prin zona tribunalului și mi-am luat liber special pentru asta.
Deja mă gândem că mă cheamă să-mi arate vreun decor deosebit de Crăciun. Când am ajuns la el, mă pune să-l mai aștept puțin că s-a decalat cu niște comenzi. Numai bine mă plimb puțin prin studioul lui.







******

Anul acesta fiul meu a împlinit 2 anișori și la câteva zile distanță, eu 35. De ziua lui am petrecut cu o gașcă faină, oameni dragi tare, tare sufletului nostru. S-a lăsat cu joacă, râsete, pizza, torturi, coifuri, bătaie pe jucării și o chinuială fantastică să reușim să facem o mână de copii să stea la pozat.






          De ziua mea în schimb, mi-am dorit cât mai multă intimitate. Mi-am dorit să petrec timp de calitate doar cu familia mea. Cum frate-miu & company erau la Brașov, mi-am organizat ziua cu moțoțicu, mami meu și nelipsita Dodolina.
L-am sunat pe George, l-am rugat să-și facă timp și pentru noi în agenda lui aglomerată și să ne facă o ședință foto aniversară. Așa se face că ziua mea de naștere am petrecut-o pe malului Ciricului, cărând baloane, făcând mușchi cu un tort de vreo 2 kilograme pe care-l mutam de pe o mână pe alta, strigând mereu după Dodo și spunând din 2 în 2 minute – ”Mami, ai grijă la băiat!”, ”Ah! Grijă mare!”, ”Ține-l de mânuță!”, ”Vezi să nu cadă!”, ”Pui, zâmbește!” -  și strâmbându-mă la copil să-l fac să râdă de cred că și acum am maxilarul dislocat.


Voi știți ce greu e să organizezi o ședință foto în natură?!? Numai căratul materialului decorativ îți ia 2 ore.
Sună-l pe Mircea:
Am nevoie de baloane colorate!
Vino în Metalurgie să le iei. Cifra 2 este cadou pentru ștrumful tău din partea noastră.




Sună la cofetărie, trimite poze, negociază, stabilește ora când să ridici tortul, alege locația pentru ședința foto aproape de cofetărie că s-au anunțat 40 de grade și vrei să mai ajungi cu ceva aluat la pozat și nu cu o chestie care arată ca înghețata topită. Apropo, mulțumesc din suflet Cofetăriei Marabou. Tortul a fost EXCEPȚIONAL atât ca și design, cât și gust. Cine mă cunoaște, știe că la așa ceva și mai ales când vine vorba de copilul meu, sunt SUPER CHISATĂ și țin să iasă IMPECABIL. Jos pălăria pentru dumneavoastră.
Buuuuun. Luat tort, fugit după baloane. Băgat Mircea baloanele în mașină. Eu și tirul de la Coca Cola ce mai întorceam privirile oamenilor de pe stradă.
Ajungem la destinație, eu cărat toate cele, moțoțicu pus pe plâns că nu vrea baloane.

-         Ia mami măcar unul în mână! Nu-ți face nimic!
-         Nu, nu, nu. Nu pace, nu veau. 
Și dă-i bocete, frateeeee! 

Ajunge după noi și George împreună cu un coleg. Îl ia pe moțoțicul meu de mână și parcă s-a rotit pământul cu 180 de grade, că puiul meu s-a înseninat imediat. Și au început ei să discute ca băieții, să povestească de fotbal și mașini, să râdă unul la altul iar rezultatul îl vedeți în poze.








Toate bune și frumoase până am scos tortul din cutie. Mai prinde-l la poze dacă poți. Noi zâmbeam la aparat, el să devoreze turta dulce. Într-un final ne-am lăsat păgubași, i-am dat liber la tort și  ... 





           

******
Ieri dimineață mă sună George:
-         Ai timp să treci pe la mine pe la studio? Vreau să-ți arăt ceva fain tare cam într-o oră. Ajungi?
-         Ajung, ajung că am treabă prin zona tribunalului și mi-am luat liber special pentru asta.
Deja mă gândem că mă cheamă să-mi arate vreun decor deosebit de Crăciun. Când am ajuns la el, mă pune să-l mai aștept puțin că s-a decalat cu niște comenzi. Apare într-un final cu cel mai minunat și deosebit album foto: cel de la ședința foto cu moțoțicul meu modelul principal.
Îți mulțumim, George! Îți mulțumim de 1.000 de ori!






*****

Din culise 






joi, 21 noiembrie 2019

Generația Partikip


Umblă vorba prin târg că sunt mai acidă așa de felul meu, mai ales când mă irită ceva. Băi, frate!! Când văd câta prostie este pe metrul pătrat pe rețelele de socializare, urlu!
Care ai fost, mă, la grădina zoologică și ai uitat să închizi ușa?  Au scăpat toate specimenele, că de sărit gardul, slabe șanse cu ”tineretul” din ziua de azi. Accesul la ”libera exprimare” în online, pe mine una mă termină cu zile. Mă dor ochii în fiecare zi când deschid Facebook-ul și văd ce se comentează și mai ales cum se comentează la diferite postări. Pe lângă faptul că unii n-au nicio treabă cu limba română, nesimțirea este crasă!
Hai să vă explic că deja simt vreo 2 că se uită cruciș.
De-a lungul !!!!ANILOR!!!! am fost nevoită prin natura joburilor pe care le-am avut să fac și angajări. Primul pas spre a-mi găsi echipa a fost, bineînțeles, să optez pentru anunțurile de angajare pe diferite platforme: la ziar, la firme specializate de recrutare, fie în online pe grupurile de profil și ”OFCORS” pe Facebook. Și să te ții ”frățiuer”.
Dai și tu frumos ca tot omul anunțul:
”Firma X angajează personal pentru postul Y. Salariu X , program de lucru Y. Detalii la numărul de telefon Z.”
Și începe apocalipsa!! Știți rațele alea care se apucă una de măcănit și după ea începe turma? 



Și încep comentariile care te lovesc unul câte unul în moalele capului:
Detalii
Detalii
Detalii
Up
Partikip
Interesată
Detalii
Detalii
Detalii
Și eu sunt curioasă
Detalii
Detalii
Detalii





Dacă te mănâncă să le răspunzi: ”Vă rugăm să sunați la numărul afișat pentru detalii”, tot tu ți-o iei peste nas: ”Dar ce doamnă, vă e lene să scrieți aici?” După care urmează alte 20 de comentarii cu ”Detalii”. Ba mai mult, îți dau mesaje în privat, dar să sune la telefon, ptiu! ferească!!!





M-am mai răzvrătit eu o dată și am luat ”apărarea” unui coleg de breaslă. Pfooooaaaaaiii! Mare greșeală! Când m-a luat la ture o dUamnă trecută lejer de 60 de ani, nu m-a mai spălat nici apa Dunării. Apoi cred că a fost curioasă ce hram port și s-o fi uitat pe Fb-ul meu, că și-a șters la scurt timp comentariul, și-a cerut scuze în privat, dar m-a și blocat.
Mamaie, eu îți plătesc pensia!







Poate că sunt de modă veche, poate am pretenția la un minim de bun simț și decență, poate că sunt exagerată, dar pe cuvânt de cercetaș că generațiile astea se tâmpesc pe zi ce trece.
Dacă te-ai regăsit printre rândurile de mai sus, dă-i drumul în ceapa ta la școală și învață limba română, lasă Facebook-ul, învață lucrurile elementare de bun simț și pune naibii mâna pe telefonul ăla și sună când ai nevoie de datelii. O să ajungeți în scurt timp o generație de retardați, inculți, puturoși și incompetenți.