miercuri, 18 octombrie 2017

O mămică cu zahăr pe la mustăți


      Ați tinde să credeți că voi scrie despre ce vrăji a mai făcut mămica mea sau că titlul este vreo figură de stil.
      Ei bine, NU! Mămica mea chiar a avut ieri zahăr pe la mustăți. Sau mai bine zis, zahărul a lăsat-o fără mustăți. 😂
      Pe Irina am cunoscut-o acum câteva luni când doream să văd un apartament în cartierul rezidențial Soleia din Valea Lupului. Nu puteam merge prin casele oamenilor și să zic: ”Știți, vreau să văd cum sunt apartamentele. Mă primiți?” :))) Așa am ajuns la parter, ap 1: Salonul de înfrumusețare ReenahMatei Beauty Salon.


      După ce am inspectat salonul/apartament, am ajuns să vorbesc cu Irina despre pasiunea ei legată de beauty, despre cât suflet a pus în acest salon și cât își dă interesul zilnic să se ridice și să se mențină la cel mai înalt nivel profesional atunci când vine vorba de munca ei.
     Eu i-am povestit despre proiectul meu de suflet – Cucuietele and friends, iar de aici lucrurile au venit de la sine. Am fost invitate să vizităm salonul, să încercăm produsele și serviciile de aici și să învățăm trucuri noi de make-up.
     Ce mi s-a părut mie fascinant și recunosc că până la ReenahMatei Beauty Salon chiar nu am mai auzit, a fost epilarea cu zahăr. Adio ceară, adio aparate de epilat, bine ai venit dulceață, pardon zahăr.


      Cu ce este diferită epilarea cu pastă de zahăr? Păi în primă fază nu există riscul rănilor. Ceara poate fi prea fierbinte, pasta de zahăr este rece.  Procedura de epilare se desfășoară mult mai repede, zahărul acționând doar asupra firelor de păr și nu a pielii. Părul va crește mult mai greu și mai rar, iar cel mai important: nu este deloc dureros.

      Atât mi-a trebuit ca să o aduc pe mama la salon. Mama nu suportă durerea. Aș putea spune că pentru ea durerea este ca o fobie. S-a pensat o singură dată în viața ei și a spui că nu-i mai trebuie, iar mustața și-a epilat-o doar de 2-3 ori tot din cauza durerii.
      Salonul fiind exact la 2 minute distanță de unde locuiesc, a fost o plăcere să facem o plimbare matinală pe jos, cu bebe la purtător.
      Întreaga procedură a durat exact 5 minute. Scurt și la subiect. Îmi lua mai mult să-l despachetez pe bebe de haine :))
      Mama a zâmbit tot timpul, nu a făcut vreo grimasă și nici nu am primit aceea privire ”să vezi ce-ți fac când ies de aici”. :)))
       Pe scurt: succes total.








      Așa că, doamnelor și domnișoarelor, dacă vreți să scăpați de firele de păr nedorite, în cel mai nedureros mod posibil, mergeți cu încredere la ReenahMatei Beauty Salon.  Pe www.reenahmatei.ro găsiți lista întreagă de servicii oferite cât și prețurile aferente. Eu voi reveni pentru pachetul Răsfăț pentru Mamă&Fiică. Mi-a plăcut prea mult! 😉


miercuri, 27 septembrie 2017

La limita dintre popular și penibil


        Îmi aduc aminte când am ”pășit” eu pentru prima dată în online. Primisem temă la facultate să ne facem blog. Am avut vreo 2-3 texte interesante și apoi mi-am îngropat blogul cu slujbă, flori și parastas.
        Au trecut anii, am ajuns să lucrez în presă, am plecat din presă și după ceva timp, dorul de scris și-a spus din nou amprenta.
        Eram fascinată de ce se întâmpla la vremea respectivă în online și implicit în blogosferă. Avem chiar și câteva modele pe care le urmăream cu sufletul la gură. Le sorbeam ideile și textele. Citeam, învățam și catalogam postările ”așa da”, ”așa nu”. Mă bufnește râsul când mă gândesc, că unei dintre persoanele etalon la vremea respectivă pentru mine, chiar îi vorbeam cu dumneavoastră și era doar cu 2 ani mai mare. Bloggerițe și bloggeri, aveam un respect aparte pentru persoanele respective și pentru munca lor.
        Acum după ce m-am descălțat și eu de fes, după ce am mai prins puțină experiență, după ce am cunoscut mai mult decât personal ”modelele” mele în online, am ajuns să am un gust amar.
Pe unele le-am șters din lista de prieteni, pe unele am încetat să le mai urmăresc de luni de zile, pe unele le țin în lista de prieteni pentru a nu da naștere la discuții inutile.


Sursă foto: http://cdn.kameelvohra.com


        Atunci învățam cum să fii un profesionist în online. Acum nu învăț decât cum să fii al naibii de penibil!
        De la idei grozave de promovare, am ajuns să le număr cariile din gură, ce filtre se mai folosesc în selfie-uri sau ce se mai întâmplă prin patul lor. Mi-au demonstrat că sunt oameni fără caracter, unde interesul personal primează, persoane care zic una și peste 2 ore se afișează făcând alta. M-am săturat să citesc mesaje de la fanii acestor ”modele”, fără a fi postată o minimă dovadă că aceste mesaje sunt reale. Bitch please! Și eu pot inventa cu nemiluita mesaje de admirație la adresa mea! M-am săturat de expresia ”la cererea publicului”, iar în final publicul să se dovedească a fi familia și 2-3 prieteni rătăciți. ”Modele” care atunci când le dai o replică în contradictoriu, deloc pe placul lor, ajung să te atace direct sau să te jignească. Ce s-a întâmplat cu așa zisa critică constructivă?
   
        E trist, dragi ”modele”. Ați devenit atât de penibile încât dați cu totul alt sens și cuvântului penibil.

Sursă foto: dexonline.ro


luni, 21 august 2017

Ziua Independenței


Mă trezesc dimineață cu un zâmbet tâmp pe față. Este ziua în care mă duc să-mi ridic buletinul nou. Îmi recapăt independența cu acte-n regulă. Trebuia să-l iau de aproape 2 săptămâni, dar mai greu cu mobilizarea.
Mă dau jos din pat, ies cu Dodolina afară, revenim în casă, pregătesc micul dejun pentru amândouă, mai tragem o porție de joacă, mai butonăm puțin televizorul, mă echipez și ies pe ușă.
În jur de ora 11.30 ajung la Iulius Mall la Evidența Populației.
-        Bună ziua! Am venit să ridic buletinul.
-       Nu este gata. Încercați pe la ora 14.30 sau mâine dimineață.
-        Păi trebuia să fie gata de o săptămână și ceva.
-        Nu e vina noastră. Cei care le-au tipărit au întârziat.
-        Ok ... Mulțumesc. Zi frumoasă.
Buuuuuuuun ... Ce fac eu acum până la ora 14.30? De umblat prin magazine nici nu se pune problema. Abia mă țin șalele, apăi picioarele. Sunăm niște Cucuiete. Niciuna disponibilă pentru cafea. Buuuuun ...
Îmi pică fisa! Acutica! Perfect! Au salonul sub pasaj la Hala Centrală, e și aproape și au și cafea. Este ideal! Mă duc la salon, un spălat,  un aranjat și am omorât o oră jumătate. Mai trag mâța de coadă la cafea și gata timpul mort. Doar le sunt client de aproape 3 ani. Primesc și apă și bomboane pe lângă cafea.
Ajung la salon și ce să vezi? Era închis pentru câteva ore. O mică îmbunătățire a obiectelor din dotare.
-         Doar azi suntem închiși, Gabriela.  Mâine te așteptăm cu drag.
Începeam să cred că nu e ziua mea norocoasă, dar cum sunt o optimistă din fire, fac stânga în prejur și ies.
Mă duc la CEC, lângă Hala Centrală că și așa azi trebuia să plătesc rata la apartament. Mă opresc direct la schimb valutar. Nu era nimeni nici la coadă, nici la ghișeu. Aștept vreo 5 minute apare doamna și îi întind banii.
-         Actul de identitate, vă rog.
-         Păi, nu-l am. Ar fi trebuit să-l ridic azi dar nu este gata.
-         Păi și cum vă identificați?
-         Vă dau permisul sau cartea de alegător.
-         Nu se poate. Buletinul sau pașaportul.
-         Păi și eu ce fac? Trebuie să plătesc și rata la casă. Dacă nu am buletin 3 săptămâni, eu nu pot plăti rata pentru că nu mă pot identifica? Ce fac în cazul acesta?
-         Pe mine mă întrebați ce faceți?
-         Păi pe cine să întreb?!? Nu dumneavoastră sunteți reprezentatul băncii?!?!
-        Mergeți la un schimb valutar privat unde nu vi se cere buletinul sau găsiți pe cineva cu buletinul la el care să vă ajute să facă schimbul și plata în locul dumneavoastră.
-         - MI-NU-NAT!

Ies afară și mă așez pe o bancă. Deja eram sigură că nu e ziua mea norocoasă. Dintr-o dată trece prin fața mea Alexandra, o veche prietenă. Mă luminez cu totul la față. Are buletinul la ea deci problema este rezolvată.
-         Mă duc până la Trezorerie și vin să te ajut.
Mă întorc la bancă și ce să vezi? Coadă de 6 persoane la schimbul valutar. Normal! Doar e ziua mea norocoasă! Ne așezăm la coadă. Trec 5 minute, nu înaintăm. Trec 10, stăm pe loc. După 15 minute, Alexandra zice că trebuie să plece că e în timpul serviciului. Gata!!! Mă duc acasă și mă culc! De ce am ieșit eu oare azi din casă?!?
Când eram pe punctul de a abandona, apare Mădălina, vecina de cartier. Mă ajută ea! Aleluia!
Cu chiu cu vai ajungem în față, schimbăm banii, problema rezolvată. Acum să ne mutăm la coada de la caserie să plătesc rata la casă.
-         Scumpa, nu mai pot sta că am rând la Eon. Trebuie să-mi fac contractul pentru gaz și nu vreau să pierd locul.

Păcat că nu pot insera emoticonul ăla de pe Facebook care se dă cu capul de pereți!

Este oficial! Notez în calendar ziua de azi ca fiind MARȚI -13, cu 13 ceasuri rele, 13 ghinioane pe metrul pătrat, cu tot ce poate merge mai rău.
Mă las păgubașă cu rata și zic că o plătesc mâine.
Mă întorc la Mall pentru buletin. Era ora 13.20.
-         Au venit buletinele?
-         Nu încă. În maxim jumătate de oră sunt aici.
-         Perfect.
Mă duc să-mi iau ceva de mâncare și numai bine mă liniștesc. Îmi fac de cap cu un meniu McDonald's și drept răzbunare pentru ziua dezastru, îmi iau și 3 gogoși ca să mă îndulcesc puțin. 




Mă așez la masă, iau 2 cartofi, sună telefonul. Număr pe care nu-l cunosc.
-         Bună ziua. Sunt doamna x de la CEC. Mai avem nevoie de actul adițional y pentru a finaliza dosarul dumneavoastră.
-         În sfârșit o veste bună pe ziua de azi. Noroc că am toate actele cu mine în mașină. Unde trebuie să aduc actul?
-         La sucursala de la Hala Centrală.
-         YOU GOTTA BE KIDDING ME!!!!!!!

Termin mâncare și mă duc după buletin. Ce credeți? Da! Era venit! 😂
Îmi iau minunăția de act de identitate și mă întorc la bancă. Plătesc rata, îi pun doamnei tot dosarul cu acte în față și o invit să caute documentul necesar. Ce credeți? Da ... Nu era.
-         Păi dacă nu e la mine și nici la dumneavoastră, la cine e? Întreb și eu ca omul.
-         Mai mult ca sigur este la notar unde ați semnat contractul de vânzare-cumpărare.
-         Păi și nu puteți solicita pe mail dumneavoastră?
-         Nu se poate! Trebuie să meargă clientul.
-         MI-NU-NAT.
Ajung la notar, explic situația, cere dosarul de la arhivă, ajunge dosarul, îl analizează și ce credeți?!? NU E ACTUL!
Doamna de la notar cere să vorbească cu doamna de la bancă. Constat că nu am telefonul la mine. Mă duc la mașină, iau telefonul și mă întorc. Surprize, surprize. Nu mai avea baterie. Du-te Cruello la mașină, ia încărcătorul, întoarce-te la notar, stai statuie lângă telefonul pus la încărcat după un birou și dă-i și sună la bancă. Ce credeți?!?! Nu răspunde nimeni!
Într-un final dau de persoana în cauză, vorbesc doamnele între ele și rezultatul final?! Nu e actul!!
-         Păi și ce e de făcut?
-         Cerem un duplicat la Fondul de Garantare.
-         Și ce înseamnă asta?
-         O întârziere probabil de 2-3 săptămâni.

     Declar oficial ziua de Luni, ziua cu 13131313131313131313131313 ceasuri rele. Eu lunea nu mai ies din casă!
AM ZIS!


vineri, 14 iulie 2017

La mulți ani, mămico!


       Ea și cu tata au fost cele mai importante ființe din viața mea. Tata a plecat, dar a rămas EA! I-aș face altar pentru cât s-a jertfit pentru noi și încă o face. Ea e sfântă pentru noi, iar noi – copii și nepoții ei, suntem sfinți pentru ea.


       Într-o postare de anul trecut ziceam că are ochii precum cerul! E senină, iubitoare și mereu prezentă când ai nevoie de ea. Modestă, prea modestă!!!! Mereu ne-a pus pe noi pe primul loc, iar placa: ”Lasă-mă pe mine! Voi sunteți importanți!”, am auzit-o zilnic timp de 33 de ani eu și 37 de ani fratele meu. Astăzi este ziua ei! Este mai frumoasă ca niciodată și mai tânără decât va fi vreodată în viața asta. Este iar departe de noi, de casă și plânge de dimineață non-stop. 


       Nu o putem îmbrățișa, nu o putem săruta de ziua ei, nu-i putem oferi un cadou. Dar în schimb putem, dragă mamă, putem să-ți trimitem toată dragostea noastră peste mări și țări. 
       


       Ne-am adunat astăzi, mamă, să-ți spunem un călduros La Mulți ANI! TOȚI îți dorim tot binele din lume, sănătate, răbdare și tărie să le duci pe toate. Să rămâi veșnic o luptătoare și același exemplu demn de urmat pe care eu îl admir cu atâta ardoare. 

LA MULȚI ANI, MĂMICO!























Și nu în ultimul rând, îți spun La Mulți Ani, Cucuietele mele dragi și Nănuțele lui Robi.







TE IUBIM, MAMI!
💗

miercuri, 12 iulie 2017

Dumnezeu dă, Dumnezeu ia!

          Am avut prietene pe care le-am considerat mai ceva ca niște surori și m-au trădat în cel mai josnic mod posibil. Am avut oameni dragi care m-au dezamăgit crunt și oameni care mi-au oferit lecții cât să le țin minte o viață întreagă. 
         Am vrut întodeauna să fac bine și de multe ori binele meu a fost înțeles exact pe dos. Am pierdut mult în viață, dar am câștigat înmiit. Am pierdut prietenii false și am câștigat prietenii adevărate. Cele mai crunte critici și lovituri le-am primit de la oamenii pe care i-am iubit cel mai mult în viața asta și ei au fost cei care mi-au oferit cele mai dureroase lecții.



          Am pierdut, am primit, iar astăzi vreau să vă povestesc despre oamenii pe care Dumnezeu mi-i trimite mereu în viață exact când am cele mai mari cumpăne. Prietenii vechi, ținute vii doar de câte un like pe Facebook, apar atunci când îți arde sufletul, exact cum s-a întâmplat și astăzi. Îți mulțumesc din tot sufletul meu Roxana. Îți mulțumesc enorm de mult.
            Pe lângă Roxana, vreau să vă fac cunoștință și cu ”nănuțele” lui bebe. Nici dacă ne tuna și fulgera nu ne adunam toate în aceeași scară de bloc.
     Cine sunt nănuțele? Alina și Irina sunt vecinele mele. Amândouă sunt două femeie puternice și independente, amândouă au devenit oamenii puternici de azi din cauza loviturilor de ieri, amândouă lucrează în IT și ați ghicit, amândoua au câini ... albi.




          De ce sunt nănuțele atât de speciale pentru mine? Pentru că ele au venit în viața mea exact când credeam că am rămas singură. Ele îmi ascultă of-ul dimineața și seara când ieșim cu cățeii afară, pe ele le sun când vin cu plasele de la cumpărături și pentru că nu le mai pot căra, mi le duc ele până sus în casă. Cu nănuțele am petrecut cele mai tari weeken-duri din ultimele luni și la ele am mâncat cele mai apetisante și inedite mâncăruri. Cu ele cafeaua are alt gust duminica, iar toate probleme par floare la ureche când facem haz de necaz toate.





              Ele o scot pe Dodolina afară când eu întârzii cu munca, ele au grijă de florile mele când sunt plecată din oraș și tot ele au grijă să-mi panseze sufletul când rănile sângerează prea tare. Sunt speciale pentru că ele mă întreabă în fiecare zi de bebe și sunt la fel nerăbdătoare să-l cunoască ca și mie.
      Sunt atât de importante pentru mine încât am vrut să imortalizez acest lucru și pe o ”rolă” de film. Zis și făcut! Am apelat la Alex Rățoi, unul dintre cei mai îndrăgiți fotografi de evenimente din Iași, și nu mare mi-a fost mirarea când a acceptat să mă ajute. Pe Alex l-am cunoscut de când lucram în presă, dar am avut ocazia să ne revedem de-a lungul timpului la câteva zeci de nunți organizate de mine și imortalizate de el. 






        Odată ales fotograful perfect, aveam nevoie și de o locație deosebită. Miclăușeni, Castelul Sturza a fost alegerea agreată de toată lumea. Așa că în ziua cu pricina, Alina de la Acutica m-a coafat, Adriana m-a machiat, prietenele mele de la Florăria Rosalia m-au ajutat cu flori, nănuțele au fugit mai repede de la muncă și cu cățelușii noștri din dotare, am plecat la drum. 




        Cerul senin de la plecare a devenit pe la mijlocul drumului prilej de rugăciune și invocări din partea mea către divinitate să țină ploaia la distanță. Norii de furtună își făceau tot mai simțită prezența. Am ridicat ochii spre cer și am zis cu voce tare: Te rog, tati! Ține ploaia la distanță! Am avut o nuntă cu ploaie. Te rog! Măcar 2 poze să apucăm să facem și apoi poate turna cu găleata. 





        Aveți cuvântul meu de onoare că în momentul în care am terminat ședința foto, ne-am urcat în mașină și s-au închis toate portierele, A ÎNCEPUT PLOAIA. Mulțumesc, tăticule! Știu că tu ai avut grijă de noi.

        Mulțumesc Alex Rățoi pentru răbdare și pentru fotografii. Ești THE BEST. 

         Mulțumesc nănuțelor. Mulțumesc și atât.

   Mulțumesc mama, nășica, Roxana, Claudia, Lili, Irina, Edith, Iulia, Bianca, Alexandra, Georgiana, Andreea, Cucuietelor, Ana, Ana-Maria, Amalia, Dana, Oana, Olivia și toți cei care vă știți speciali pentru mine.

         Adevărul este că eu nu pierd oameni. Oamenii speciali știu să-i țin în viața mea. Oamenii mă pierd pe mine. 

         Vă mulțumesc!