vineri, 14 martie 2014

Am tatuaje, sunt o vagaboandă!!!

„Cum?!? Ai tatuaje?!? PATRU?!? OMFG! Nu pari genul!!!
Uite mami, tanti asta are tatuaj pe mână. Cred că a fost și ea rebelă în tinerețe, la fel ca tata!
Te credeam fată serioasă! Cum naiba să-ți faci tatuaje?!? Faci parte din vreo sectă?
Numai vagabonzii și golanii au tatuaje! Tu ești fată cu facultate și cu funcție! Ce naiba a fost în capul tău?„


Cu așa ceva mă confrunt aproape zilnic. Acum SERIOS???!!??? Voi chiar vorbiți serios?!?

   Hai să vă spun ceva. Pentru pielea și viața mea chiar NU dau socoteală nimănui. DAR, pentru că suntem un popor de încuiați, îmi fac timp să disecăm firul/problema în patru.
   Tuturor ne este dată o soartă și doar de noi depinde cum și în ce fel ne ducem crucea. Putem să dramatizăm: „Vai, nu! De ce mi se întâmplă mie asta? Cu ce am greșit?„ Putem să ridicăm bărbia, să tragem aer în piept și să spunem ferm „Acum sunt în belea până la gât„ și cu toate astea să nu facem nimic. Sau putem pur și simplu să încetăm cu drama, cu scenele dintr-un film prost, să luăm lucrurile ca atare, să încercăm să le depășim și chiar mai mult decât atât, să transformăm totul în ceva frumos. Eu fac parte din a trei categorie. Unii suferă un accident și sunt marcați pe viață psihic și fizic purtând cicatrici pe tot corpul. Alții suferă din dragoste având cicatrici interne, în suflet, pentru o viață întreagă.
    Eu? Eu nu am avut niciodată o viață ușoară. Dar m-a înzestrat Dumnezeu cu darul zâmbetului pentru că râd non-stop, fac haz de necaz și întotdeauna depășesc orice situație grea în care mă aflu. Și am avut câteva pâna la vârsta asta. :)
   În 2009, la 25 de ani, simțeam că pierd controlul asupra vieții mele. Nimic nu mergea cum doream. Eram într-un loc unde nu-mi mai doream să fiu, înconjurată de oameni lângă care nu mai aveam ce căuta. Nu era locul meu acolo. O simțeam cu toată ființa mea. Nu mai eram eu. Dispăruse veselia, originalitatea, spontaneitatea, fericirea, EU. Mă stingeam încet și sigur. Deși nu am vrut să plec, am plecat. Apoi m-am întors. Sunt o luptătoare de felul meu, ce naiba!! Iubeam și credeam că sunt iubită. Pentru asta am îndurat tot chiar și gândul de a mă pierde pe mine ca persoană. Atunci am luat decizia de a purta mereu cu mine ceva care să-mi reamintească că pot. (Nu mă luați cu melodia „Îți arăt că pot„) Așa cum unii poartă un talisman, un lănțic sau o brățară, eu am vrut să port un tatuaj. Și mi l-am făcut ... în 2010. Ba chiar mi-am făcut două!! (Me proud) Două tatuaje care în fiecare dimineață îmi reamintesc cine sunt și ce pot. Câteva luni mai târziu lupta mea a luat sfârșit. S-a dovedit a fi în zadar. La început a fost greu! Am plâns. Am plâns dimineața, la prânz și seara. Adormeam plângând, mă trezeam plângând.  A durat ceva timp până să uit gustul sărat al lacrimilor mele. Apoi m-am deșteptat. Mi-am readus aminte că am pe mine dovada a ceea ce sunt și ceea ce pot. Mi-am ridicat privirea și am zâmbit. Am luat-o de la capăt, DIN NOU, de la zero, pentru a treia oară. Sunt luptătoare, ce naiba!!!!
    În 2013 mi-am făcut alte două tatuaje! Unul "îmi zice" în fiecare zi să trăiesc iar celălat îmi reamintește să-mi acopăr cicatricile cu zâmbete. Nimănui nu-i pasă de probleme tale decât dacă sunt can-canuri numai bune de bârfit la o cafea cu prietenii. ;)
    Așa că înainte să dai cu parul, să judeci și să discriminezi, mai bine taci. Ai tu habar ce drame, fericiri, amintiri, iubiri, boli, dezamăgiri sau suferințe se ascund în spatele acelor tatuaje? Și pâna la urmă ce este așa greu de acceptat??!?? Unora le pac tatuajele. Tatuajul ESTE O ARTĂ!!! Este așa greu de conceput că alții sunt mai deschiși, diferiți, nonconformiști? Slavă cerului că nu suntem toți la fel!
   Nu mi-am făcut tatuajele la 15-16 ani fiind o rebelă. Nu mi le-am făcut fiind beată sau drogată. Mi le-am făcut pentru că am vrut, pentru că am putut și pentru că așa am simțit. Până atunci, pentru TINE ... am tatuaje, sunt o vagaboandă! ;)





6 comentarii:

  1. Uraaa!...liber la comnetarii! Chiar voiai sa stii si cine suntem noi ? Comunitatea Admiratorilor Anonimi ! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Liber la comentarii anonime! Ca sa putem comenta si noi, cei din Comunitatea Admiratorilor Anonimi! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mare dreptate ai Cruello draga.....de lume incuiata la minte suntem inconjurati tot mai mult se pare. Sa stii ca de cand ti-am vazut tatuajul facut pe mana, mi-ai dat si mie "idei"......eu cred ca mi-as scrie "SMILE"....ca sa nu uit niciodata sa zambesc. (cand mi-a fost mai greu in viata, cei care m-au facut sa zambesc au fost cei care m-au scos din nou la lumina).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaaaa!! Vreau să-ți zâmbească inima mereu! :*

      Ștergere